Companii

Kaufland ajunge la trei magazine în Ploieşti

Kaufland ajunge la trei magazine în Ploieşti

Autor: Ana Maria Petcana

30.07.2013, 19:35 171

Kaufland România va deschide la mijlocul lunii august al treilea hipermarket în Ploieşti şi vrea să-şi extindă reţeaua naţională cu încă 3-4 magazine până la sfârşitul anului, investiţia medie într-o unitate ridicându-se la 6-9 milioane euro, au declarat reprezentanţii retailerului. „De la începutul anului şi până în prezent, Kaufland România a deschis patru noi magazine în oraşele Paşcani, Fălticeni, Rădăuţi şi Galaţi. Cel de-al treilea magazin Kaufland din Ploieşti se va deschide pentru clienţi la mijlocul lunii august.

Până la sfârşitul acestui an avem în plan încă 3-4 magazine noi“, potrivit sursei citate. Astfel, la sfârşitul acestui an, reţeaua Kaufland va număra 90 de hipermarketuri. În 2012, compania a deschis 10 magazine noi, încheind anul cu 81 de unităţi. Kaufland este cel mai mare retailer din România, după valoarea vânzărilor, depăşind Metro Cash&Carry şi Carrefour. Anul trecut, Kaufland a avut o cifră de afaceri netă de 6,4 miliarde lei (1,4 miliarde euro), în creştere cu 15% faţă de 2011, şi un profit net de 274,5 milioane lei (61,6 milioane euro), cu 64% mai mare.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO