Companii

Lucrarile la al doilea mall al Tiriac Auto incep anul viitor

01.03.2007, 19:16 15

Tiriac Auto a achizitionat terenul pentru cel de-al doilea mall auto pe care compania il va construi in Bucuresti, lucrarile urmand sa inceapa anul viitor, a declarat directorul general executiv al Tiriac Holdings, Anca Ioan.
Ea a participat la lansarea a doua modele auto Mitsubishi, organizata de importatorul general al marcii, M Car Trading, parte a grupului Tiriac Auto. Lucrarile vor dura circa un an, la fel ca in cazul primului mall auto, situat in vestul Capitalei, pentru care lucrarile vor incepe in a doua jumatate a anului.
Compania mai are in plan constructia unei unitati similare la Timisoara. Complexurile vor fi amplasate pe 3,5-3,7 hectare, investitia pentru fiecare dintre ele fiind de 15-20 mil. euro. In aceste centre vor fi expuse toate marcile grupului.
Vanzarile Tiriac Auto au crescut anul trecut cu circa 58%, la 27.939 de unitati, in conditiile in care unele dintre marcile comercializate sunt in proces de maturizare, tendinta care se va mentine si in 2007, potrivit reprezentantilor companiei.
Tiriac Auto controleaza importatorii generali M Car Trading, Hyundai Auto Romania, Premium Auto si Romcar si participa cu 49% la importatorul general al marcilor DaimlerChrysler - DaimlerChrysler Automotive Romania, companii care vand peste 80 de modele ale marcilor Mercedes, Smart, Chrysler, Jeep, Mitsubishi, Ford, Jaguar, Land Rover, Hyundai si Dodge.

Importatorul Mitsubishi estimeaza vanzari aproape duble in acest an
M Car Trading, importatorul general al autovehiculelor Mitsubishi in Romania, estimeaza pentru acest an vanzari de peste 3.200 de unitati, nivel aproape dublu fata de anul trecut, a declarat directorul general al companiei, Mihai Ivanescu. Importatorul a lansat noile generatii ale modelelor de teren Pajero si Outlander, pentru care estimeaza vanzari de 420 de unitati si, respectiv, peste 1.000 de unitati in 2007. Preturile pentru Pajero incep de la 27.500 de euro fara TVA, iar Outlander costa cel putin 22.500 euro fara TVA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO