Companii

Mega Image are in plan opt magazine in 2009

01.12.2008, 15:58 18

Operatorul supermarketurilor Mega Image, grupul belgian Delhaize, va investi anul viitor peste 8 mil. euro in expansiunea retelei la nivel local cu 8 unitati, pana la un numar de 48 de magazine, potrivit datelor comunicate de companie.

Tot in 2009, retailerul va finaliza rebrandingul retelei La Fourmi, preluata in acest an de la fondul elen de investitii Global Finance. In primul trimestru al anului viitor vor fi rebranduite ultimele patru magazine La Fourmi, acestea urmand sa fie transformate astfel in unitati Mega Image. Planurile retailerului prevad expansiunea retelei pana la 50 de unitati in 2010. Compania a raportat anul trecut vanzari de 93,5 mil. euro, in crestere cu 32% fata de valoarea din 2006, pe fondul extinderii retelei din Bucuresti cu 5 unitati.
In acest an, afacerile Delhaize in Romania ar putea ajunge la 150 mil. euro, datorita celor 5 inaugurari de magazine Mega Image in Capitala, dar si preluarii retelei de 14 supermarketuri La Fourmi. Valoarea tranzactiei a fost de 18,6 mil. euro, potrivit datelor comunicate de grupul belgian. La Fourmi a inregistrat anul trecut vanzari de circa 30 mil. euro. In Bucuresti, Mega Image este cea mai mare retea de supermarketuri si concureaza in principal cu Billa, Primavara si Ethos.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels