Companii

Murat Kavurga, Cosmopolis: Preturile terenurilor din jurul proiectului s-au dublat intr-un an

Murat Kavurga, Cosmopolis: Preturile terenurilor din jurul proiectului s-au dublat intr-un an

Murat Kavurga, directorul general al Opus Land Development: Aproximativ 24% dintre locuinte au fost cumparate de doi investitori, unul din Canada si unul din Marea Britanie, restul fiind achizitionate de persoane fizice, clienti finali. Lucrarile merg bine si speram sa livram prima faza inaintea termenului stabilit.

10.03.2008, 14:19 158

"Anul trecut metrul patrat de teren se vindea cu 30-35 de euro/metrul patrat in Stefanesti. Acum, am auzit de un lot de patru hectare de cealalta parte a lacului, pe care proprietarul cere 90 de euro/metrul patrat.
La centura sunt proprietari care cer chiar 200-250 de euro/metrul patrat", spune Murat Kavurga, directorul general al Opus Land Development, dezvoltatorul proiectului Cosmopolis.
Cosmopolis este unul dintre cele mai mari proiecte rezidentiale din Capitala, care va fi dezvoltat in mai multe etape si va cuprinde aproximativ 4.700 de locuinte, desfasurate pe un teren de 100 de hectare.
Zona este foarte atractiva pentru dezvoltatori, in Stefanesti fiind anuntate proiecte pentru mai mult de 10.000 de locuinte noi, cu finalizare pe termen mediu.
Lucrarile de constructii au fost incepute in luna septembrie a anului trecut, iar in prezent fundatiile si primele niveluri ale cladirilor din prima faza au fost realizate, termenul de livrare fiind luna septembrie 2009.
Toate locuintele din aceasta faza (565) au fost vandute, reprezentantii companiei incepand vanzarile la cea de-a doua faza, din care au fost vandute aproape 600 de locuinte.
"Aproximativ 24% dintre locuinte au fost cumparate de doi investitori, unul din Canada si unul din Marea Britanie, restul fiind achizitionate de persoane fizice, clienti finali. Lucrarile merg bine si speram sa livram prima faza inaintea termenului stabilit", a adaugat reprezentantul Opus.
Locuintele din prima etapa au fost vandute la un pret mediu de 1.040 de euro/mp construit plus TVA, iar vanzarile la a doua faza au inceput de la 1.175 de euro/mp si va creste in urmatoarea perioada spre nivelul de 1.250 de euro/mp.
"Adoptam preturi promotionale in momentul de fata astfel ca profitul nostru este sub 30% pentru primele faze ale proiectului", spune Kavurga, care precizeaza ca pana in momentul de fata au fost investite 17 milioane de euro in lucrarile de constructie executate.
Intregul proiect implica o investitie estimata la 700 de milioane de euro, prima faza fiind finantata si printr-un credit de 30 de milioane de euro obtinut de la GarantiBank.
"Am putea in urmatoarea perioada sa marim la 50 de milioane de euro linia de creditare de la Garanti, suma care ar fi suficienta pentru intreg proiectul, urmatoarele faze urmand a se finanta una pe cealalta. In plus, am obtinut o dobanda preferentiala la Garanti de 5,94% pentru clientii nostri", spune managerul Opus.
Pentru promovarea proiectului Cosmopolis au fost folosite pana in prezent fonduri de 1,6 milioane de euro, pana la sfarsitul acestui an volumul urmand sa creasca la 2 milioane de euro.
Pe santierul de la Stefanesti lucreaza in prezent 590 de muncitori, 42 dintre acestia fiind adusi din Turcia, in special pe pozitii specializate.
"Pana in luna iulie ne propunem sa ajungem la un numar de 1.300 de muncitori pe santier, sa putem lucra zi si noapte", spune Kavurga.
Opus este o firma controlata de familia Buyukhanli, ale carei afaceri sunt derulate in special in sectorul constructiilor si dezvoltarii imobiliare, precum si in turism, avand in operare mai multe hoteluri in Turcia. "Am primit mai multe oferte de a intra in joint venture cu alte companii care au in proprietate terenuri si doreau ca noi sa ne concentram pe dezvoltare, dar le-am refuzat. Nu vrem sa intram in mai multe proiecte, prioritatea noastra fiind finalizarea primelor faze din Cosmopolis", spune Kavurga, care estimeaza ca timp de 7-8 ani, in Bucuresti, cererea de locuinte va ramane mai mare decat oferta.
Pe langa locuinte, proiectul Cosmopolis presupune si dezvoltarea unui hotel, spatii comerciale si de birouri, mai multe piscine, restaurante pe malul lacului din apropiere si multe spatii cu zona verde.
"Am inceput deja sa cumparam si sa plantam arbori, de la diferite pepiniere din jurul Bucurestiului si din tara. Anul acesta vom planta 3.000 de copaci, iar in total vor fi peste 10.000 de bucati, precum si plante ornamentale", precizeaza managerul.
Numarul mic de locuinte finalizate in Bucuresti dupa 1989 a determinat in ultimii ani dezvoltatorii sa inceapa un numar important de proiecte rezidentiale, care vor aduce pe piata Capitalei cateva zeci de mii de locuinte noi.
O parte dintre acesti dezvoltatori, cum sunt si cei de la Opus, au ales realizarea unor proiecte integrate de mari dimensiuni, sub forma unor miniorase, cu un numar de cateva mii de locuinte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO