Companii

Noi majorari de dobanzi la banci mari si mici

03.09.2008, 17:41 28

Bancpost si Libra Bank au operat la inceputul lunii majorari ale dobanzilor platite la depozitele atrase de la clienti, atat in lei, cat si in euro. Grecii de la Bancpost, un jucator de top pe retail, platesc acum 12% pentru depozitele Start cu maturitatea de trei luni. Pentru depozitele Prim, la care suma minima de deschidere este de 5.000 de lei, dobanzile urca de la 9% pe an (pentru scadenta de o luna) la 10,5% pe an (pentru scadenta de 12 luni). Banca a majorat si dobanzile la depozitele Prim in euro, cu un sfert si chiar jumatate de punct procentual. Astfel, la depozitele pe un an, dobanda este de 5,75%, insa suma minima care trebuie depusa este de 5.000 de euro. Libra Bank, un jucator de talie mica specialzat pe nisa finantarii liber-profesionistilor si a firmelor mici, a majorat dobanzile la lei cu 0,75 pana la 1,25 puncte procentuale, astfel ca acum variaza intre 10,5% si 11,25% pe an, in functie de scadenta. La depozitele in euro banca a operat majorari de 0,8 pana la 1,3 puncte procentuale. Acum dobanzile pleaca de la 4,8% pe an pentru scadenta de o luna si ajung la 6,25% pe an, pentru depozitele pe trei ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO