Companii

Numărul firmelor în insolvenţă a scăzut în primul semestru cu 10%, la 12.740

Numărul firmelor în insolvenţă a scăzut în primul...

Autor: Raluca Ghinea

08.08.2013, 12:07 284
 

"Numărul insolvenţelor la finalul lunii iunie a scăzut şi faţă de primul trimestru al anului cu 13%. Poate părea bine, dar din păcate nu este pentru că ponderea insolvenţelor companiilor mari e aproape dublu comparativ cu anul trecut, ceea ce duce la un impact social puternic. O companie mare atrage după ea în insolvenţă circa alte zece companii", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Constantin Coman, country manager Coface.

Noutatea consemnată în acest an este dată de intrarea în insolvenţă a multor companii medii şi mari, chiar dacă numărul insolvenţelor este mai mic faţă de anul 2010.

În primele şase luni au intrat în insolvenţă nouă companii cu cifre de afaceri de peste 50 de milioane de euro, respectiv Mechel Câmpia Turzii, Oltchim, Dobrogea Grup, Laminorul, Aromet, Grup Romet, Romtem, Ecoforest şi EOL General Service, din care cinci firme sunt din sectoarele metalurgic şi construcţii.

Sectoarele cu cele mai multe insolvenţe sunt comerţul cu amănuntul - 22%, comerţul cu ridicata şi distribuţia - 16%, construcţii - 15%, transporturi - 7% şi hoteluri şi restaurante - 7%.

"La 1.000 de firme active, domeniul construcţiilor e pe primul loc cu cele mai multe firme în insolvenţă, urmat de hoteluri şi restaurante, transporturi, activităţi recreative, metalurgie, tranzacţii imobiliare, fabricarea lemnului, producţia şi furnizarea de energie electrică. Tendinţa din ultimii ani este că insolvenţele se concentrează în câteva sectoare, astfel că primele trei sectoare au 50-54% din totalul insolvenţelor, iar primele cinci sectoare cumulează 65-70%", a mai spus Coman.

Valoarea medie a cifrei de afaceri a firmelor intrate în insolvenţă în primul semestru a fost de 2,32 milioane de lei, aproape de două ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce indică faptul că au intrat în insolvenţă firme mai mari.

Totodată, numărul firmelor cu cifră de afaceri peste un milion de euro care au intrat în insolvenţă s-a dublat comparativ cu prima jumătate a anului trecut, la 414 companii.

"Ceea ce este ciudat analizând indicatorii companiilor este că toţi indicatorii s-au îmbunătăţit faţă de anii trecuţi: pierderea netă a fost de 7,59% faţă de 22,7% în primul semestru al anului trecut, gradul de îndatorare a fost de 96,5% faţă de 103%, ponderea datoriilor în cifra de afaceri era 107,3% comparativ cu 178,59%, iar numărul de zile în care-şi încasează banii (DSO) a fost de 139,2 zile faţă de 138,7 zile", a precizat directorul Coface.

Media datoriilor înregistrate de firmele insovente în primele şase luni a fosr de 2,5 milioane de lei/firmă, faţă de 2,3 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ponderea companiilor mijlocii, mari şi foarte mari era de 3-4% din totalul firmelor intrate în insolvenţă în primul semestru din ultimii trei ani, însă ponderea cifrei de afaceri aferentă în totalul cifrei de afaceri a crescut de la 32% în 2011 la 59% în acest an.

Cele mai afectate companii la nivel naţional sunt din zonele Sud, Sud-Est şi Nord-Vest, care concentrează circa jumătate din totalul insolvenţelor din acest an. Firmele din zona de Vest sunt cele mai bine situate în clasamentul insolvenţelor, această regiune înregistrând cea mai mare scădere în primul semestru, de 26,5%. Totodată, are de două ori mai puţine insolvenţe decât zona de Sud-Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO