Companii

Numărul naşterilor a revenit pe plus în mai faţă de aprilie

Numărul naşterilor a revenit pe plus în mai faţă de...

Autor: Ramona Cornea

15.07.2021, 00:05 203

♦ În luna mai a acestui an s-au născut peste 13.500 de copii, cu 860 mai mulţi decât în aprilie.

Numărul naşterilor a crescut în luna mai faţă de aprilie, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în mai 2021 s-a înregistrat naşterea a 13.524 copii, cu 860 mai mulţi nou-născuţi decât în luna precedentă.

Cu toate acestea, numărul născuţilor-vii înregistrat în luna mai 2021 a fost mai mic cu 1.855 comparativ cu aceeaşi lună din 2020. Per total, în primele cinci luni ale acestui an s-au născut 65.462 de copii, cu circa 10.000 mai puţini faţă de perioada similară din 2020.

„Evoluţiile semnificative înre­gistrate în societate, precum scăderea natalităţii, menţinerea unui spor natural negativ, migraţia interna­ţională, schimbarea compor­ta­mentului demografic al cuplurilor căsătorite sunt numai unii dintre factorii consideraţi răspunzători de scăderea fertilităţii şi, implicit, a populaţiei rezidente, precum şi a modificării structurii acesteia pe grupe de vârstă“, scria Institutul Naţional de Statistică într-un raport publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO