Companii

Numărul turiştilor străini a crescut cu 10% în primele nouă luni

Numărul turiştilor străini a crescut cu 10% în...

Autor: Cristina Bellu

02.11.2016, 11:04 146

România a primit cu 793.100 de turişti străini mai mult în primele nouă luni decât în aceeaşi perioadă din 2015.

În primele nouă luni ale anului, sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 7,9 milioane, în creştere cu 10,1% (793.100 de turişti) faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, sosirile şi înnoptările în unităţile turistice din ţară au înregistrat creşteri în luna septembrie comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, cu 11,5% respectiv cu 10,1%.

Sosirile înregistrate în unităţile turistice în luna septembrie au însumat 1,09 milioane, în creştere cu 11,5% faţă de cele din  luna septembrie 2015. În perioada menţionată, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 75,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 24,9%, ponderi similare cu cele din luna septembrie 2015.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au   deţinut-o cei din Europa (76,1% din total turişti străini), iar din aceştia 87,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în unităţile turistice în luna septembrie au însumat aproape 2,5 milioane, în creştere cu 10,1% faţă de cele din luna septembrie 2015.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie 80,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,8%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 74,6% din total turişti străini), iar din aceştia  87,0% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna septembrie a fost de 2,5 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO