Companii

Numiţi managerii privaţi

Numiţi managerii privaţi

Foto Shutterstock

31.07.2012, 00:02 293

Fără echipe de management formate din oameni aleşi în funcţie de competenţe este puţin probabil ca marile companii de stat să scape de pierderi sau să îşi sporească profiturile. De peste un an înalţii oficiali ai administraţiei publice discută despre introducerea managementului privat la marile companii de stat cu scopul de a le eficientiza sau de a le pregăti pentru privatizare, însă până în prezent niciun CEO privat nu a fost numit într-o funcţie la o companie de stat.

În toată această perioadă, Guvernul a cheltuit câteva sute de mii de euro pe consultanţii care l-au ajutat la acest proiect, iar companiile de stat s-au confruntat cu mari probleme financiare, Hidroelectrica, de exemplu, intrând în insolvenţă.

Proiectul "CEO la stat", început în toamna anului trecut, a fost "reinventat" de actuala guvernare, astfel că Ministerul Economiei a publicat în această lună documentaţia necesară pentru recrutarea a peste 500 de directori executivi şi non-executivi din 48 de companii de stat.

Documentaţia a fost însă retrasă de pe site din cauza solicitărilor de clarificare primite şi nici până în prezent nu a fost actualizată. În paralel, Ministerul Transporturilor a început deja procesul de recrutare, cu ajutorul headhunterilor, pentru selectarea a peste 50 de CEO şi membri în consiliile de administraţie a zece companii de stat, printre care se numără CFR, Tarom, Metrorex sau Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO