Companii

Petrom are de explorat 15.000 km patrati

23.12.2005, 18:17 20

Petrom, compania petroliera romaneasca intrata in portofoliul grupului austriac OMV, a castigat licente pentru explorarea a trei blocuri petrolifere din zonele Maramures, Giurgiu si Rosiori in urma unei licitatii desfasurata de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.

Prin achizitia celor trei blocuri, prima de la infiintarea Petrom SA in 1997, compania obtine drepturi de explorare asupra unei suprafete de peste 15.000 de kilometri patrati, cele trei blocuri avand suprafete ce variaza intre 4.900 si 5.300 kilometri patrati.

"Aceste zone nu au fost intens explorate pana acum, iar noi consideram ca exista un real potential pentru descoperirea unor noi rezerve de titei si gaze", a declarat Werner Ladwein, membru al Comitetului Executiv, responsabil de activitatile de explorare si productie. In prima faza a proiectului, care are o durata de trei ani, compania va fora noua sonde de explorare. Dupa aceasta perioada, Petrom are optiunea de a initia o alta faza de explorare, cu o durata similara, care include atat studii seismice, cat si forarea de sonde de explorare. Achizitia celor trei blocuri sustine obiectivele stabilite de Petrom pentru 2010 care vizeaza stabilizarea productiei zilnice de petrol pana la 210.000 barili echivalent petrol, precum si cresterea ratei de inlocuire a rezervelor la 70%. Investitiile pentru explorare si productie se vor ridica la 300 milioane de euro anual. Numai in activitatea de explorare se vor investi circa 100 milioane de euro pe an.

Ieri, compania avea o capitalizare bursiera de 7,5 miliarde de euro la un pret de 0,482 lei pe actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO