Companii

Piata de food service se va dubla in urmatorii trei ani

06.10.2006, 19:37 59

Piata de food service - restaurante si baruri - din Romania va ajunge in 2009 la aproximativ 2,7 miliarde de euro, pe fondul cresterii numarului de hoteluri si restaurante, dar si al cresterii nivelului de viata si implicit al educarii clientilor, dupa cum reiese dintr-un raport Euromonitor, denumit "Consumer Services in Romania".
Conform unor estimari neoficiale, pe piata autohtona functioneaza circa 6.000 de restaurante si baruri.
Raportul a fost elaborat in decembrie 2005 si analizeaza o parte a pietei de food service, printre care restaurantele, catering si lanturile fast- food, fara a fi incluse si hotelurile.
In anul 2004 estimarile aratau o crestere a pietei de profil de pana la 5,4 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro), cu 365% mai mult decat in 2003 si de peste sapte ori mai mare fata de 1999, cand a inceput sa se simta o dinamica accentuata in ce priveste valoarea pietei de food service din Romania.
Cresterea s-a simtit nu numai in valoare, ci si in volum. Numarul de locatii a crescut in 2004 fata de 2003 cu 31%, motorul acestei dinamici fiind constituit din aparitia unui numar din ce in ce mai mare de restaurante de tip clasic.
De asemenea, s-au deschis si lanturi locale independente, in timp ce, din lanturile de nivel international, doar sapte au operat in Romania. Cresterea numarului de locatii in HoReCa (hoteluri, restaurante, catering) este principala tendinta si pentru anul viitor. Specialistii estimeaza ca numarul lor se va majora constant, cu aproximativ 9% in fiecare an.
Piata va creste nu numai in volum, ci mai ales ca valoare, deoarece romanii au inceput sa insiste pe calitatea serviciilor si a produselor. Consumatorii sunt atrasi de locatiile deosebite, ceea ce explica cresterea unor segmente cum ar fi cafenelele sau restaurantele cu specific asiatic, in special cele japoneze.
Ca tipologie a consumatorilor, acestia sunt persoane cu varste cuprinse intre 20 de ani si 40 de ani si care au venituri medii spre ridicate. Potrivit raportului, doar 9% din populatia Romaniei aleg locatiile HoReCa. Exista insa diferente foarte mari in ce priveste consumatorii, atat la nivel geografic, cat si in ce priveste marimea oraselor, la nivel local Bucurestiul detinand suprematia.
Ca locatii, restaurantele de tip clasic vor continua sa detina suprematia, dar se preconizeaza si o dezvoltare constanta in ce priveste aparitia unor noi baruri, cafenele sau lanturi fast-food.
"Traim intr-o tara in care piata nu este nici pe departe saturata, in care este loc de crestere. Cu siguranta dupa 2007 vor intra in joc si alti operatori din afara, se vor constitui noi lanturi in HoReCa, iar consumatorul va fi din ce in ce mai educat", a declarat Cristina Barbu, food solutions manager al Unilever.
In prezent, turismul si mediul de afaceri sunt principalii factori care determina majorarea acestei piete de food service. Mediul de afaceri romanesc a preluat modelul tarilor occidentale in ce priveste cina sau pranzul de afaceri ca intruniri informale, acestea devenind o tendinta din ce in ce mai accentuata de la an la an.
Cu toate ca valoarea pietei de food service a crescut semnificativ in ultimii ani, Romania se afla de trei ori sub media europeana, in ce priveste cheltuielile romanilor destinate hranei in locatiile out-of-home.
La nivel local, o familie medie consuma aproximativ 10% din cheltuielile sale pentru produsele si serviciile in afara casei.
In Europa, o familie acorda 30% din cheltuieli serviciilor out-of-home.
Spre deosebire de europeni, americanii aloca 50%, iar in Asia, mai exact in Hong Kong, un locuitor consuma doua din trei mese in oras.
La nivel mondial, piata food service a fost estimata in 2005 la aproximativ 350 de miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO