Companii

Prefabricate Vest: Am investit 1,8 mil. euro in brand

13.03.2007, 19:58 83

Producatorul de materiale de constructii Prefabricate Vest a finalizat anul trecut investitii de circa 22 de milioane de euro in capacitatea de productie de BCA (beton celular autoclavizat) si intr-o unitate de productie de pavaje din beton.
Prefabricate Vest este singurul producator autohton de BCA care are un brand pentru produsele de zidarie, Verblock. "Anul trecut am finalizat o investitie de circa 12 milioane de euro in capacitatea de productie de BCA. In urma acestei investitii, care s-a intins pe circa patru ani, capacitatea de productie va ajunge la circa 330.000 de metri cubi in 2007", a declarat Florin Ispas, directorul de marketing si vanzari la Prefabricate Vest.
Unul dintre factorii care a determinat reprezentantii Prefabricate Vest sa investeasca masiv in productie a fost cererea mare de pe piata. "Cererea masiva de produse de zidarie din 2006 ne-a determinat sa lucram la capacitate maxima. Practic, intre lunile mai si decembrie am vandut toata productia din stoc", explica Ispas. "In 2006 am investit circa 1,8 mil. euro sume nete in promovarea brandului Verblock, iar anul acesta avem bugetate peste 2 mil. euro pentru campania de marketing a produselor Verblock", precizeaza Ispas.
Piata de BCA a ajuns anul trecut la circa 140-150 mil. euro, in crestere cu circa 15% fata de anul precedent. "Anul trecut s-a resimtit o revenire a cererilor de elemente prefabricate pentru halele industriale, care vor avea o pondere importanta in vanzarile de BCA in urmatorii ani", spune reprezentantul Prefabricate Vest.
Compania a finalizat in 2006 o investitie de circa 10 mil. euro in productia de pavaje din beton, sub brandul Monolit. In urma acestei investitii, fabrica poate produce 50 de modele de pavaje in circa 20 de culori si are o capacitate de productie de 1,8 milioane mp pe an. "In ultimii ani s-a inregistrat o crestere a vanzarilor de pavaje catre clientul final, mai ales in zona de curte, datorita intensificarii investitiilor pe piata rezidentiala", afirma Ispas. Vanzarile de pavaje au totalizat anul trecut circa 3,3 mil. euro, in timp ce vanzarile de borduri au ajuns la circa 500.000-600.000 de euro.
Compania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de circa 35 mil. euro, in conditiile in care in 2005 afacerile companiei s-au ridicat la 14,7 mil. euro. In prezent vanzarile de produse Prefabricate Vest acopera circa 70% din suprafata tarii, Bucurestiul avand cea mai mare pondere.
Actionarul majoritar al companiei este firma Vestco Industries, cu 90,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO