Companii

Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini: Uneori mă întreb dacă România chiar vrea creştere economică şi investiţii străine

Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini:Uneori mă întreb dacă România chiar vrea creştere economică şi investiţii străine

Autor: Cristina Cuncea

27.11.2012, 16:26 1545

"Este foarte greu să ai creştere economică fără bani, fără investitori. România are nevoie de creştere economică pentru a recupera decalajele faţă de celelalte state din UE? Uneori mă întreb dacă asta vrem, creştere economică şi investiţii străine", a spus van Groningen, la o întâlnire cu oamenii de afaceri britanici.

El a arătat că toate partidele politice trebuie să înţeleagă că este nevoie de angajamente clare pentru a "debloca" potenţialul României.

"Se vorbeste foarte mult de potenţialul României, dar lucrurile trebuie schimbate fundamental pentru a debloca acest potenţial. Aşteptăm de la guvern să fie un mai bun administrator, să colecteze taxele mai bine, să plătească toata lumea taxele şi la timp, să fie un bun project manager, astfel încât nu doar să înceapă proiecte, ci şi să le termine, să fie transparent", a adăugat van Groningen.

Reprezentantul investitorilor a menţionat că va avea marţi întâlniri atât cu premierul Victor Ponta cât şi cu Adriean Videanu şi Vasile Blaga (ARD), pentru a discuta aceste aspecte.

El a reiterat necesitatea de avea un mediu predictibil pentru a atrage investitori.

"România nu excelează la capitolul predictibilitate, legile se adoptă mai ales prin ordonanţe de urgenţă, fără consultare prealabilă, nu se fac studii de impact pentru a vedea ce efecte vor lua anumite măsuri", a adăugat van Groningen.

Săptămâna trecută şeful CIS a declarat că experienţa ultimilor 20 de ani arată că alegerile parlamentare din decembrie nu vor aduce din păcate modificări fundamentele pentru mediul economic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO