Companii

Primul Bentley comandat oficial va fi livrat la finele lui octombrie

Primul Bentley comandat oficial va fi livrat la finele lui octombrie
22.09.2008, 22:10 21

Porsche Romania, importatorul marcilor grupului VW-Audi pe piata locala, va livra primul model comandat oficial de catre un client la finele lunii octombrie. "La sfarsitul lunii viitoare va fi livrat primul Bentley special comandat si configurat de catre un client. Totodata, nu este exclus ca in octombrie sa fie livrate catre clienti alte modele Bentley", a declarat Adrian Pascu, brand manager pentru Bentley si Lamborghini in cadrul Porsche Romania. Primul model comandat este un coupe Bentley Continental GT, care are un pret de pornire de 153.900 de euro, fara TVA, iar timpul de asteptare este de aproximativ patru luni. Acesta este echipat cu un motor V12 de 6,0 litri, care dezvolta 560 CP si poate atinge o viteza maxima de aproape 320 km/h, in timp ce acceleratia de la 0 la 100 km/h se realizeaza in 4,8 secunde. Cel mai ieftin model Bentley care poate fi comandat din Romania este limuzina Continental Flying Spur, cu un pret de pornire de 152.500 de euro, iar cel mai scump este coupe-ul Brooklands, de 295.000 de euro, realizat in editie limitata de 550 de exemplare. Lansarea oficiala a marcii Bentley este programata pentru luna octombrie a acestui an, in timp ce marca Lamborghini va fi lansata in prima parte a anului viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO