Globalworth Industrial, compania care deţine platforma logistică de la Oarja, unde singura prezenţă era centrul logistic Dacia, aduce şi producătorul de mezeluri Caroli lângă cel mai mare depozit al constructorului de la Mioveni.
Suprafaţa depozitului care va deservi Caroli Foods Group în toată România este de aproximativ 6.800 de metri pătraţi şi contractul de închiriere a fost semnat pentru o perioadă de zece ani. „Pe lângă spaţiile de depozitare, am asigurat şi amenajarea spaţiilor cu zone de temperatură controlată, o direcţie în care Globalworth Industrial a început să se dezvolte tot mai puternic“, a declarat Mihai Zaharia, director de investiţii la Globalworth România şi director pieţe de capital la Globalworth Group.
Dimitris Raptis, Group CEO al Globalworth, declara încă din 2017, anul achiziţiei centrului logistic de la Simon Roth, că vizează o extindere a acestuia. De asemenea, şi în februarie 2021 oficialii Globalworth anunţau discuţii cu potenţiali chiriaşi – aceştia spuneau că „Oarja nu este doar pentru Automobile Dacia. Legat de extindere, putem confirma că vom mai construi lângă Centrul de Piese Dacia, nu pentru brandul Dacia“.