Companii

Privatizarea Oltchim, programata pentru finele anului

04.02.2008, 18:31 13

Combinatul Oltchim va fi scos la privatizare in acest an, la un pret care va fi influentat de eventuala preluare a principalului furnizor de materii prime, Petrochemical Arges, detinut de Petrom, operatiune improbabila in prezent din cauza pierderilor inregistrate de compania din Ramnicu Valcea. "Privatizarea Oltchim este programata pe la sfarsitul anului", a declarat presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu. Pretul va fi mai mare daca Oltchim va reusi sa preia principalii furnizori de materii prime, companiile Petrochemical Arges si Salrom. "Una este valoarea Oltchim cu conditionalitati privind asigurarea materiilor prime si alta este cu acestea asigurate", a spus Atanasiu. Oltchim a depus anul trecut o oferta pentru cumpararea Petrochemical Arges, care inglobeaza activitatile de petrochimie ale rafinariei Arpechim, unul dintre cei mai importanti furnizori de materie prima pentru combinatul chimic. Achizitia este incerta insa din cauza pierderilor de 78,5 milioane de lei (23,5 milioane de euro) inregistrate anul trecut de combinatul din Ramnicu Valcea. "Nu stim daca Oltchim va reusi sau nu sa ia Petrochemical Arges. Preluarea Petrochemical Arges era o idee generoasa, dar putin probabil de pus in practica. I-am spus lui Roibu (Costantin Roibu, directorul general al combinatului chimic - n.r.) ca o conditie obligatorie este sa fie pe profit. Exercitiul pe 2007 se pare ca se va incheia pe minus. In aceste conditii, nu va putea sau este putin probabil ca va putea participa direct la achizitionarea acelei parti din Arpechim care ii asigura materia prima", a afirmat Atanasiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO