Companii

Producătorul Clujana a vândut anul trecut încălţăminte de 2,4 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu

27.01.2012, 00:03 513

Producătorul de încălţăminte Clujana a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 10,2 mil. lei (circa 2,4 mil. euro), în creştere cu 6% faţă de anul anterior. Compania a ajuns în prezent la 5 unităţi pe piaţa locală şi intenţionează să continue în acest an planul de extindere a lanţului de magazine.

Producătorul de încălţăminte din Cluj nu a precizat însă câte unităţi urmează să fie deschise în acest an. "Ne bazăm în continuare pe contractele în derulare, dar şi pe noile colaborări din acest an. În ceea ce priveşte evoluţia pieţei europene în acest an, credem că aceasta va scădea faţă de anul trecut", a declarat Radu Ţărmure, director general al Clujana. Ponderea exportului ajunge la 90% din cifra de afaceri a companiei, cei mai importanţi clienţi ai Clujana fiind din Franţa şi Italia.

Compania intenţionează să crească în acest an livrările la export şi negociază noi contracte cu clienţi din Europa de Est. În prezent, Clujana deţine magazine doar în Cluj, în incinta fabricii, în centrele comerciale Polus Center şi Iulius Mall, în hipermarketul Cora şi în incinta aeroportului internaţional Cluj-Napoca. Capacitatea de producţie a companiei este de 2.500 de perechi pe zi (croit şi cusut), plus 1.400 de perechi de încălţăminte tălpuite. Clujana a fost înainte de anul 1989 una dintre cele mai importante fabrici de încălţăminte din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO