Companii

Producatorul de vopsele Poly Delta, plus 20% pe tot anul

25.10.2007, 14:18 79

Producatorul de lacuri si vopsele Poly Delta Chemicals, companie cu capital romano-olandez, estimeaza pentru anul acesta o cifra de afaceri de circa 6 mil. euro, in crestere cu 20% comparativ cu anul trecut, datorita vremii favorabile si a investitiilor de pe piata imobiliara.
"Cresterea inregistrata in prima jumatate a anului se datoreaza conditiilor meteorologice favorabile din primul trimestru, precum si dezvoltarii sectorului imobiliar", a declarat Tudor Voinescu, directorul general al Poly Delta Chemicals si unul dintre actionarii companiei.
Din totalul vanzarilor, 80% sunt reprezentate de produse pentru sectorul industrial.
"Produsele pentru uz industrial reprezinta aproximativ 80% din vanzarile companiei. Un motiv ar fi ca vanzarile din segmentul industrial nu sunt conditionate de metodele de marketing in mass-media", a adaugat Voinescu. Principalii clienti ai Poly Delta Chemicals pentru produsele industriale sunt companii din sectorul petrolier, industria de tevi, industria constructoare de vagoane de cale ferata, santiere navale sau industria confec-tiilor metalice.
Comparativ cu anul trecut, vanzarile companiei au inregistrat o crestere de 20% pe segmentul vopselelor decorative si 5% pe segmentul industrial.
Poly Delta Chemicals a investit anul acesta 250.000 de euro in modernizarea spatiilor de productie. In prima jumatate a anului, compania a realizat o cifra de afaceri de 3 milioane de euro, in crestere cu 25% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
La nivel national, productia de lacuri si vopsele este estimata de jucatorii din piata la circa 100.000 de tone, in timp ce exporturile au o pondere de aproximativ 40%.
Potrivit lui Voinescu, piata de lacuri si vopsele este dominata de 4-5 jucatori, care detin in total circa 70-80% din piata locala. El estimeaza o crestere de 15%-20% pe segmentul vopselelor decorative, pe fondul cresterii pietei constructiilor.
Poly Delta Chemicals a fost infiintata in 1994 si este detinuta de oamenii de afaceri Tudor Voinescu si Eugen Oranici, impreuna cu firma olandeza Amvel BV.
Printre principalii producatori de lacuri si vopsele de pe piata locala se numara companiile Kober, Fabryo Corporation, Policolor, dufa Deutek sau Atlas Corporation.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO