Companii

Proiect rezidential de 4 mil. euro in nordul Capitalei

30.03.2005, 00:00 25


Compania imobiliara Rom International Service a anuntat demararea unui proiect rezidential in valoare de 4 mil. euro situat in comuna Corbeanca, zona Paradisul Verde, format din 20 de vile. Lucrarile au inceput in februarie, iar in prima faza, pana la sfarsitul anului 2005, vor fi construite patru vile.


"Investitorii, care au proiecte in valoare de 200 mil. euro in 2 ani, sunt un grup de persoane fizice romane si straine, iar RIS realizeaza antreprenoriatul general al lucrarilor, incheind contractele, pe diferite faze ale proiectelor, cu companiile de constructii", a declarat Cezar Lazarescu, directorul general al RIS.


Pe termen scurt, vor incepe lucrarile la alte 3 proiecte rezidentiale si un proiect de birouri, care vor avea o valoare de piata de aproximativ 34 mil. euro. Pentru terenurile aferente acestor proiecte, RIS a incheiat precontracte, urmand a achita intreaga suma, a mai spus Lazarescu, fara a preciza valoarea terenurilor si locatia acestora.


"Anul trecut au fost realizate investitii de 25 mil. euro pe segmentul rezidential, iar anul acesta sumele investite au totalizat 18 mil. euro", a mai spus Lazarescu.


Piata imobiliara din Bucuresti continua sa atraga investitii in segmentul rezidential. O serie de investitori de dimensiuni mari si medii vor demara proiecte rezidentiale care vor cobori preturile de vanzare medii/metru patrat ale apartamentelor, sustin unii jucatori din piata.


Cu toate acestea, una din principalele probleme cu care se confrunta dezvoltatorii acestor proiecte este lipsa infrastructurii necesare, fapt care poate constitui un cost suplimentar si deloc de neglijat la momentul livrarii proiectului pe piata.


Compania de constructii si dezvoltare imobiliara Impact Bucuresti va dezvolta cel mai mare proiect imobiliar rezidential de pe piata romaneasca, cu o valoare estimata la 0,5 mld. euro, proiect ce se va desfasura in mai multe etape succesive.


Impact a anuntat acest proiect la mai putin de o luna dupa ce dezvoltatorul Romconstruct a anuntat ca va livra pe piata doua proiecte rezidentiale situate in Bucuresti. De asemenea, si grupul Niro a demarat proiectul rezidential Central Park, o investitie de aproximativ 50 mil. euro ce va cuprinde 500 de apartamente.


Preturile imobilelor rezidentiale au inregistrat o crestere de peste 200% in ultimii 3 ani, principala cauza a cresterii cererii fiind accesul mai facil la finantare, precum si capitalurile straine care au intrat pe piata romaneasca.


In conditiile in care aceste capitaluri vor continua sa intre in Romania, iar ritmul de livrare pe piata al noilor proiecte rezidentiale este grevat de lipsa infrastructurii, este greu de estimat efectul pe care il vor avea proiectele noi asupra preturilor. Singura certitudine ramane relativa "inghetare" a segmentului rezidential, cauzata de expectativa proprietarilor, ce mizeaza pe obtinerea unor profituri mai mari in viitor.
alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels