Companii

Renault se pregateste de noi modele Logan in Rusia

Renault se pregateste de noi modele Logan in Rusia
18.03.2008, 20:06 28

Renault va asambla in Rusia, incepand cu finalului anului 2009, noi modele dezvoltate pe platforma Logan, pe langa modelul sedan fabricat in prezent la uzina Avtoframos din Moscova, potrivit informatiilor managerului Renault Rusia Antoine Zeiger publicate pe site-ul companiei. Demararea productiei altor modele pe platforma tehnica B0 la Avtoframos, precum Logan MCV, Dacia Sandero sau viitorul SUV, anuntat de Renault pentru 2009, va incepe dupa ce capacitatea de productie a uzinei va fi majorata de la 80.000 de unitati in prezent la 160.000 de unitati in 2009, in urma unui program de investitii de 150 de milioane de euro. Reprezentantii Automobile Dacia, uzina-pilot a Logan, au confirmat proiectul Renault pentru uzina din Moscova, mentionand ca oricare dintre modelele din gama ar putea intra in productie avand in vedere cererea tot mai mare de pe piata auto din Rusia. Renault asambleaza Logan in Moscova din 2005, anul trecut productia ajungand la 60.000 de unitati. Logan ar putea fi construit in viitorul apropiat si la uzina ruseasca Avtovaz, in cadrul careia producatorul francez a achizitionat recent o participatie de 25%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO