♦ Ştefan Chiriţescu, Cotnari: „Miza pentru orice jucător este să înţeleagă că un brand puternic în criză înseamnă un argument în plus de cumpărare pentru consumator.“
Cramele Cotnari, al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa vinurilor, controlat de mai mulţi antreprenori locali, îşi menţine în 2020 volumul şi valoarea vânzărilor de vin la nivelul anului trecut, după rebrandingul gamei Cotnari şi lansarea magazinului online, în ciuda pandemiei de COVID-19 şi a variaţiei cererii.
„Rebrandingul ne-a ajutat să păstrăm relevanţa unui mărci de vin care se bazează 100% soiuri româneşti. A fost o decizie curajoasă să schimbăm tot ce ne identifică în ochii consumatorului într-un an de criză, dar am reuşit să ne aducem imaginea şi oferta de produs la cerinţele unui consumator în egală măsură exigent în alegeri şi atent la bani. (...) În jurul acestei noi identităţi de brand ne-am organizat tot anul şi am reuşit să ne menţinem performanţa volumică şi valorică la nivelul anului anterior“, spune Ştefan Chiriţescu, director de marketing al cramelor Cotnari.