Retail&Agrobusiness

Distribuitorul de jucării Viva Toys, controlat de trei antreprenori români, cumpără un spaţiu logistic de peste 12.500 mp de la producătorul de uşi şi ferestre Aplast, deţinut de fondul de investiţii EMSA Capital

Distribuitorul de jucării Viva Toys, controlat de trei...

Autor: Cristina Bellu

28.03.2023, 15:20 461

Viva Toys, companie specializată în importul şi distribuţia la nivel naţional de jucării, jocuri şi articole pentru copii, a cumpărat de la producătorul de uşi şi ferestre Aplast, deţinut de fondul de investiţii EMSA Capital, un imobil situat în comuna 1 Decembrie din judeţul Ilfov, compus dintr-un teren de 63.667 de metri pătraţi şi cinci hale de depozitare şi producţie, cu o suprafaţă totală de peste 12.500 de metri pătraţi.

Compania Aplast Wood Industry a fost consiliată pe parcursul tranzacţiei de o echipă a casei de avocatură CEE Attorneys/Boanţă, Gîdei şi Asociaţii formată din Mihai Stanciu (Asociat Manager) şi Nicolae Ursu (Partener), care a oferit asistenţă juridică în legătură cu procesul de due diligence şi în toate etapele de negociere şi semnare.

„Tranzacţia reprezintă un semnal foarte bun în ceea ce priveşte dinamica şi potenţialul pieţei de spaţii logistice din România în mod special, dar şi în domeniul imobiliarelor în general. Din perspectivă juridică, principalele provocări din proiect au fost legate de termenul scurt de obţinere a documentaţiei privind dreptul de proprietate asupra imobilului, radierea din cartea funciară a unui număr semnificativ de ipoteci imobiliare şi negocierea cu banca în calitate de creditor atât al vânzătorului cât şi al cumpărătorului”, explică Mihai Stanciu.

Viva Toys, companie înfiinţată în urmă cu şapte ani pe piaţa locală, este controlată de Cristina Popescu (34%), Daniel Amuza (33%) şi Marius Soponar (33%), potrivit datelor care apar pe  platforma confidas.ro.

În 2022, distribuitorul de jucării a ajuns la afaceri de 59 mil. lei. Portofoliul companiei adună peste 4.000 de articole etichetate sub branduri precum LEGO, Patrula Căţeluşilor, Barbie, Hot Wheels, Spider-Man, Batman, Disney Princess, Disney Frozen, Steffi, Dickie, My Little Pony,  Play-Doh, figurinele Papo, puzzle-urile Trefl, jucăriile premium din lemn Hape, Hola şi Fisher-Price.

Pe lângă distribuţia în hypermarketuri, librării, lanţuri de benzinării, magazine de jucării, compania are şi un serviciu de drop-shipping (livrare în aceeaşi zi).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO