Retail&Agrobusiness

Mihaela Tyrel de Poix, SERVE: Investiţia în producţia de vin se face pentru generaţiile viitoare. Orice decizie de acum o gândesc pentru 25 de ani

Mihaela Tyrel de Poix, proprietarul SERVE: Handicapul vine din păcate din faptul că dezvoltarea mare a industriei s-a suprapus peste criză, peste o diminuare a consumului şi a pieţei.

Mihaela Tyrel de Poix, proprietarul SERVE: Handicapul vine din păcate din faptul că dezvoltarea mare a industriei s-a suprapus peste criză, peste o diminuare a consumului şi a pieţei.

Autor: Ioana David

29.12.2014, 00:00 548
Mihaela Tyrel de Poix, proprietarul SERVE, producător de vinuri de talie medie cu un business de 16 mil. lei (3,5 mil. euro), spune că în ultimii 20 de ani piaţa locală a avut o evoluţie „spectacu­loa­să“, după ce a plecat de la un nivel foarte jos, fiind deţi­nută integral de stat, a trecut prin perioada marilor privatizări la începutul anilor 2000 pentru că acum să intre într-o etapă în care concurenţa a explodat.
 
„În urmă cu 20 de ani când am venit noi, în 1994, (industria vinului – n.red.) era 100% în proprietatea şi administraţia statului. Astăzi totul este privat. Iar pentru 20 de ani nu este puţin lucru: s-au înnoit majoritatea plan­taţiilor viticole, s-au modernizat cramele. (…) Am trecut printr-o perioadă de mari trans­for­mări legislative, fiscale. A fost lipsa con­curenţei până la sfârşitul anilor ’90 când a apă­rut Vinarte, apoi abia au început marile pri­vatizări, tot ceea ce înseamnă exploatari mari care există şi astăzi, Jidvei, Murfatlar, Cot­nari, Vincon“, spune Mihaela Tyrel de Poix într-un interviu acordat ZF.
 
 
 
Cum a apărut SERVE
 
SERVE, o afacere fondată în urmă cu 20 de ani de către excentricul conte francez de origine corsicană Guy Tyrel de Poix, a fost prima investiţie privată din industria locală a vinului, potrivit datelor prezentate, punând pe piaţă primul brand de vin din capitalism, Vi­nul Cavalerului. În prezent, SERVE are peste 100 de hectare de viţă-de-vie în Dealu Mare şi Babadag, iar 40% din producţie merge la ex­port, cele mai mari pieţe fiind Canada, SUA, Belgia, Germania.
 
Stomatolog de meserie şi provenind dintr-o familie cu istorie veche în producerea vinurilor, Guy de Poix ajunge în România din întâmplare unde descoperă potenţialul Dealului Mare, una dintre principalele regiuni viti­cole ale ţării. În familie, avea experienţa tatălui său care în anii ’50 a înfiinţat o fabrică de film fotografic în India, iar la finalul anilor ’50 avea plantaţii de portocali în Texas. Contele nu s-a oprit asupra unor ţări din „lumea nouă“ a vinului precum Chile, Austra­lia sau Noua Zeelandă, ci a fost impresionat de Feteasca Neagră de Dealu Mare făcută de un oenolog tânăr într-o cramă utilată şi dotată la nivelul anilor 1950. Contele a decedat în 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO