Retail&Agrobusiness

Pizzeriile Gusto Dominium se extind în urma unei investiţii de 200.000 euro

Lukasz Kuzniar, director de dezvoltare al Gusto Dominium România

Lukasz Kuzniar, director de dezvoltare al Gusto Dominium România

Autor: Cristina Bellu

02.06.2016, 11:01 91

Noul restaurant are o suprafaţă de circa 200 mp şi va fi amplasat în incinta centrului comercial Plaza România. Deschiderea oficială va avea loc pe 3 iunie.

“Motivul pentru care am decis să ne extindem în această zonă este buna poziţionare a centrului comercial care ne permite atât atingerea unui nou segment de clienţi, precum şi o mai bună acoperire în partea de vest a Capitalei”, a declarat Lukasz Kuzniar, director de dezvoltare al Gusto Dominium România.

Potrivit reprezentantului companiei, pe termen scurt, noul restaurant va aduce o creştere de 10% pe segmentul meniurilor de prânz, urmând ca până la finalul anului să cunoască o creştere treptată şi pe alte segmente.

„Suntem foarte încrezători în alegerea făcută şi credem că numărul de clienţi va putea ajunge la circa 500 persoane zilnic în perioada de vară, datorită posibilităţii de a servi masa pe terasa de care dispune noua locaţie”, a completat Lukasz Kuzniar.

Legat de planurile de viitor, compania analizează şi alte zone din Capitală, dorind să adauge în portofoliu încă un restaurant până la finalul acestui an. De asemenea, în planul de expansiune pe termen lung sunt luate în considerare şi alte oraşe din ţară, precum Braşov sau Cluj.

Compania locală este parte a grupului Gusto Dominium din Polonia, business ce a fost înfiinţat în 1993 şi care deţine 70 de restaurante pe piaţa poloneză. Grupul a raportat anul trecut afaceri de 16,4 milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost realizate în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24