Retail&Agrobusiness

Reţeaua de parfumerii de nişă Obsentum se extinde cu un magazin în Palas Mall din Iaşi

Reţeaua de parfumerii de nişă Obsentum se extinde cu...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

21.02.2023, 15:36 506

Reţeaua de magazine cu parfumuri de nişă Obsentum deschide în 2023 un punct de vânzare în Palas Iaşi, proiectul de retail dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu.

În prezent, Obsentum este activ cu patru spaţii în Bucureşti (în aeroportul Otopeni, Băneasa Shopping City, AFI Cotroceni şi zona de nord a Capitalei) şi câte un butic în Constanţa şi Braşov, la care se adaugă alte două magazine în reţeaua Iulius, în Iulius Town Timişoara şi Iulius Mall Cluj.

„În 2022, o parte din suprafaţa de retail a Palas Mall a fost supusă unor modificări complexe, unele magazine şi-au regândit conceptele, s-au extins sau au investit în reamenajare. Anul acesta vom continua să aducem noutăţi premium, iar Obsentum este una dintre acestea”, spune Oana Diaconescu, head of leasing retail la Iulius.

Dintre brandurile care se vor găsi în portofoliul Obsentum la Iaşi fac parte Jo Malone London, Parfums de Marly, Tiziana Terenzi, Jul et Mad, Kilian, Tom Ford, Amouage.

Obsentum face parte din grupul Millenium Pro Design, unul dintre liderii europeni din domeniul travel retail, iar primul magazin a fost deschis în 2016, în Aeroportul Otopeni, zona Plecări Internaţionale. Millenium Pro Design este o companie deţinută, potrivit Confidas.ro, de trei acţionari persoane fizice (Emil Roşca, Ion Olteanu şi Cătălin Lăscuţ), alături de compania Heinrig Impex, deţinută, la rândul ei, de acţionari germani.

Conform datelor de la Ministerul de Finanţe, Millenium Pro Design a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 358,7 milioane de lei, în creştere cu 16% faţă de anul precedent, profit de 11 milioane de lei şi un număr mediu de 451 de angajaţi.

Ansamblul Palas este cel mai amplu proiect pe care Iulian Dascălu l-a dezvoltat până acum în Iaşi, integrând birouri, mall şi spaţii verzi şi fiind deschis în 2012. În acest complex, există astăzi şapte clădiri de birouri, însumând 75.000 de metri pătraţi închiriabili, iar mallul Palas atrage zilnic un trafic de 70.000 de oameni.

Sebastian Mahu, head of asset management la Iulius, spunea, în vara anului trecut, că există în Palas Mall chiriaşi care înregistrează acolo cifre de afaceri mai mari decât în malluri precum AFI Cotroceni sau Băneasa Shopping City din Bucureşti.

Grupul Iulius a dezvoltat până acum proiectele mixte Palas din Iaşi şi Iulius Town din Timişoara, dar şi mallurile sub brandul Iulius din Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava şi câteva clădiri de birouri. Din 2017, Iulian Dascălu împarte reţeaua Iulius Mall şi proiectul Iulius Town cu fondul Atterbury Europe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO