Retail&Agrobusiness

Românii consumă mai puţin de un pahar cu apă îmbuteliată zilnic. Polonezii şi ungurii consumă cu 20% mai mult. În România, consumul de apă îmbuteliată per capita este cu doi litri mai mic faţă de consumul de bere

Românii consumă mai puţin de un pahar cu apă...

Autor: Mădălina Panaete

11.12.2015, 19:41 1731

Consumul de apă îmbuteliată per capita este cu doi litri mai mic faţă de consumul de bere.

Consumul de apă îmbuteliată a ajuns anul trecut la 72 de litri per capita, echivalentul a mai puţin de un pahar de 200 de mi­lilitri zilnic, cifră care pla­sează România sub media eu­ro­peană care a fost de 105 litri per capita, arată o analiză ZF pe baza informaţiilor de la Euro­pean Federation of Bottled Waters, care citează datele companiei de cercetare de piaţă Canadean.

Consumul mic de apă îmbuteliată per ca­pita este datorat faptului că românii con­su­mă la un nivel încă ridicat apă de la robi­net sau, în cazul zonelor rurale, din fântâni. Comparativ, fiecare român a consumat în medie 74 de litri de bere anul trecut.

Peste România în clasamentul celor mai mari consumatori de apă îmbuteliată stau ţări precum Polonia, cu 88 de litri de apă îm­buteliată per capita, sau Ungaria (123 de litri per capita).

Primele cinci ţări ca nivel al consumului  în UE sunt Italia, Germa­nia, Por­tugalia, Un­garia şi Belgia, toate cu un con­sum peste media europeană.

Pe de altă par­te, la coada clasa­mentului stau ţări pre­cum Finlanda, Olan­da sau Sue­dia, conform da­telor Euro­pean Federation of Bottled Waters.

La capitolul preferinţe, 52% din consu­mul de apă îmbuteliată este repre­zentat de cea plată, în timp ce restul îl constituie cea carbogazoasă. Astfel, România tinde să se alinieze la trendul european. 

„59% din consumatorii din Europa aleg apa plată, iar restul spun că o preferă pe cea carbogazoasă“, conform studiului citat.

La capitolul apă plată, campioni sunt bulgarii, cu un procent de 95% din totalul consu­mu­lui.

Pe de altă parte, germanii şi croaţii preferă apa îmbuteliată „cu bule“.

 

Apa minerală naturală conduce în clasament

Apa îmbuteliată include apa minerală na­turală, dar şi apa de masă sau apa de izvor, care diferă de apele minerale na­turale la mai mul­te capitole, inclusiv la nivelul de mineralizare.

Ultimele două categorii, care au ajuns anul trecut la o cotă de piaţă de aproape 23%, au devenit un domeniu în care

marile lanţuri de magazine au lansat propriile mărci „low-cost“ şi au acoperit un segment ocolit de marii jucători precum Romaqua (Borsec) sau Coca-Cola HBC (Dorna).

Reţele precum Carrefour, Lidl sau Auchan au propriile mărci de apă îmbuteliată, dar pe acest segment şi-au făcut simţită prezenţa şi producători precum Rio Bucovina sau grupul Azuga Waters, care sunt prezente şi pe segmentul apelor minerale.

În schimb, cei mai mari îmbuteliatori de apă minerală se luptă pe categoria care reprezintă 87% din consum.

Cei mai mari îmbuteliatori de apă minerală naturală sunt Romaqua, Coca-Cola HBC, Rio Bucovina, Carpathian Springs (Aqua Carpatica) .

La nivel european, cea mai mare parte din consum o reprezintă apa minerală naturală (82%), urmată de cea de izvor (15%).

Anul acesta, piaţa apelor îmbuteliate din România a fost martora unei tranzacţii. Tymbark Maspex, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa băuturilor răcoritoare, a achiziţionat Rio Bucovina, care este unul dintre cei mai mari cinci îmbuteliatori de apă.

Românii preferă brandurile româneşti de apă îmbuteliată, astfel că topul vânzărilor este condus de nume precum Borsec, Dorna (Izvorul Alb), Bucovina, Perla Harghitei sau Aqua Carpatica. Importurile de apă îmbuteliată reprezintă maximum 1-2% din consum, potrivit ultimelor date. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO