Retail&Agrobusiness

Un producător sirian de ciocolată construieşte o fabrică în Ungaria

Un producător sirian de ciocolată construieşte o...

Autor: Catalina Apostoiu

09.08.2017, 00:00 527

Lucrările de construire a fabricii de ciocolată de 7,6 miliarde de forinţi (20 milioane de euro) în Hatvan, la nord-est de Budapesta, vor începe în luna octombrie, a anunţat Rania Gjraoui, director de comunicare al producătorului sirian de ciocolată Ghraoui Csokolade Manufactura, scrie Budapest Business Journal.

Investiţia greenfield va genera 540 de locuri de muncă, un număr pe care firma siriană speră să-l dubleze în 5-6 ani.

Fabrica îşi va începe producţia un an mai târziu, producţia anuală urmând să atingă 1.000 de tone, 95% din produse urmând să fie exportate.

Până atunci, viitoarele magazine ale companiei vor fi aprovizionate din Csepel Island, unde producţia a început deja la o facilitate temporară al cărei personal va ajunge la 100 de oameni până la sfârşitul lunii septembrie.

Guvernul ungar vine cu o finanţare de 1,5 miliarde de forinţi pentru a susţine proiectul de investiţii. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO