Companii

Retailerii au primit injecţii de capital de circa 28 mil. euro în primele nouă luni, de cinci ori mai mici ca în 2010

Retailerii au primit injecţii de capital de circa 28 mil. euro în primele nouă luni, de cinci ori mai mici ca în 2010

Autor: Cristina Roşca

27.12.2011, 09:02 219

Retailerii cu dominanţă alimentară prezenţi pe piaţa românească au primit în primele nouă luni ale anului injecţii de capital de aproape 28 de milioane de euro, potrivit statisticilor ONRC. Suma este de peste cinci ori mai mică decât în 2010, când se ridica la 150 de milioane de euro.

Dacă anul trecut patru retaileri primeau bani din afara graniţelor ţării - Real, Lidl, Mega Image şi R-Kiosk - anul acesta singurii care au mai primit injecţii de capital au fost belgienii de la Mega Image.

Retailerul, care deţine supermarketurile Mega Image şi magazinele de proximitate Shop & Go, a primit din Olanda, în luna mai, 27,7 mil. euro.

O lună mai târziu, belgienii au anunţat investiţii de 50 de milioane de euro în 2011 în România, sumă ce include atât deschiderile de magazine noi, rebrandingul şi modernizarea celor deja existente cât şi construcţia unui depozit la Popeşti Leordeni.

Şi în 2010 Mega Image a primit, tot din Olanda 21,1 mil. euro. Banii au fost folosiţi pentru expansiune, retailerul fiind unul dintre cei mai activi, deschizând peste 50 de magazine în ultimii doi ani.

Jucătorii din retailul modern - ce include hipermarketurile, supermarketurile, magazinele de tip discount şi cash&carry - au continuat să investească şi pe timp de criză, când consumul s-a contractat cu aproape 20% în perioada 2009-2011.

Atunci când vine vorba de planurile investiţionale pe 2011, retailerii intră în silenzio stampa. Şanse ca procesul investiţional să nu se încheie aici, există, în condiţiile în care ponderea retailului modern în total abia a depăşit în acest an ponderea celui traţional şi pragul de 50%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO