Companii

Retailerul Lidl are o tinta de 100 de magazine

29.05.2007, 19:09 38

Grupul german Lidl&Schwarz a decis sa reia planurile de dezvoltare a retelei de discount Lidl in Romania, dupa ce anul trecut compania a amanat intrarea pe piata romaneasca, si intentioneaza sa investeasca pana in 2011 circa 150 de milioane de euro in peste 100 de magazine.
In luna mai a anului trecut, conducerea grupului a decis sa amane pe termen nedefinit planul de a intra pe pietele din Romania si Bulgaria, principalul motiv fiind pretul prea ridicat al terenurilor.
"Am decis sa intram totusi cu reteaua de magazine Lidl in Romania deoarece piata de aici are un potential foarte mare, care poate permite dezvoltarea a circa 150 de magazine sub brandul Lidl. Am inceput deja negocieri pentru achizitionarea terenurilor si estimam ca numarul centrelor comerciale va atinge 100 de unitati in urmatorii cinci ani", au declarat agentiei MEDIAFAX surse din cadrul Lidl Romania.
Strategia companiei vizeaza atat orasele mari, cat si localitatile cu cateva zeci de mii de locuitori, potrivit surselor. Primul magazin al retelei va fi deschis in aproximativ doi ani. Investitia necesara pentru constructia unui magazin Lidl este de 1-1,5 milioane euro, inclusiv pretul terenului. Grupul Lidl& Schwarz este prezent in Romania din 2005 si cu reteaua de hipermarketuri Kaufland.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO