Companii

Rob Smith, Blue Leaf: Cum trebuie adaptat business-ul online la cerinţele pieţei

Rob Smith, Blue Leaf: Cum trebuie adaptat business-ul...
24.10.2013, 10:49 225

Modelul business-ului online se schimbă de la an la an şi în prezent nu mai este suficient să ai nişte produse sau câteva poze, trebuie adaptat conţinutul, a spus Rob Smith, director de strategie la Blue Leaf din Marea Britanie, la conferinţa TeCOMM de la Cluj.

„Dacă acum 2-3 ani puteai să lansezi un magazin online având doar nişte produse, nişte poze, acum nu mai poţi face asta. Trebuie să adaugi tot felul de conţinut care să atragă clienţii. Afacerile online se bazează acum în principal pe cum este prezentat şi pe conţinutul site-ului, cât de atractiv este, pe lângă produsele oferite”, a spus Rob Smith.

Piaţa românească de retail online este în dezvoltare, crescând odată cu avântul social media. Magazinele din România au oportunităţi fantastice să o ia înainte competiţiei, spre deosebire de Marea Britanie, unde concurenţa este deja foarte mare.  

„Dacă aş fi in România, aş incepe imediat să fac afaceri online, pentru că au un potenţial imens, şi as lua-o în faţa competiţiei", a adăugat Smith.

În opinia lui, una dintre cele mai inovative companii online este în Scoţia, unde a deschis un magazin de retail în Edinburgh.

"Acolo nu există haine sau alte produse afişate, însă utilizatorii comandă online, după care merg la sediu, unde pot bea o cafea, pot proba hainele comandate, şi dacă le plac, le cumpără. E un model foarte interesant, pentru că elimină spaţiul de stocare şi aduce un profit foarte mare, datorită inovaţiei, pentru costuri minime operaţionale”, a spus Rob Smith.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels