Companii

România se plasează pe locul trei în lume după numărul de retaileri care au intrat pe piaţă în 2010

România se plasează pe locul trei în lume după numărul de retaileri care au intrat pe piaţă în 2010

Autor: Cuncea Elena Cristina

19.04.2011, 11:26 127

România se plasează pe locul trei la nivel mondial în topulţărilor cu cele mai multe branduri de retail nou intrate pe piaţăîn 2010, potrivit unui studiu al CB Richard Ellis, la care auparticipat peste 300 de retaileri din 73 de state.

"India şi Turcia se plasează înaintea României, în condiţiile încare cererea internă din partea nou formatei clase de mijloc esteîn continuă creştere. Ţări precum Emiratele Arabe Unite, Kuweit,Irlanda sau Belgia se plasează pe poziţii similare cu România", searată într-un comunicat al CBRE România. India a atras opt noiretaileri, Turcia şapte branduri, în timp ce ocupantele loculuitrei, inclusiv România, câte şase jucători internaţionali de pepiaţa de retail.

România se plasează pe locul 33 din cele 73 de ţări analizate înceea ce priveşte prezenţa comercianţilor internaţionali. Dintreaceştia, cel mai bine reprezentanţi sunt comercianţii din sectorulfashion&denim, urmaţi de cei cu domenii de activitatespecifice.

"Chiar dacă am asistat la o întărire a prezenţei comercianţilorde lux în ultimele 12-18 luni, în continuare există loc pentruexpansiune, în condiţiile în care doar 7% din aceasta categorie decomercianţi analizaţi sunt prezenţi şi în România", se menţioneazăîn comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO