Companii

Romstal Leasing isi majoreaza linia de credit cu 10 mil. euro

25.09.2006, 17:10 29

Oficialii Romstal Leasing, cea mai mare companie independenta de leasing dupa vanzarea Motoractive, au anuntat ca vor sa isi majoreze cu 10 mil. euro linia de credit realizata conform acordului cadru de creditare incheiat cu BCR, potrivit unor informatii aparute in Monitorul Oficial. Scopul realizarii acestei majorari este necesitatea acesteia pentru desfasurarea activitatii de leasing. Romstal Leasing a incheiat in primele opt luni ale anului 2.900 de contracte in valoare de 85,6 mil. euro, depasind valoarea tuturor contractelor realizate in anul precedent, de doar 72 mil. euro.
In 2005, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 40,7 mil. euro. Romstal Leasing a incheiat in primele opt luni peste 2.900 de contracte, in valoare totala de 85,6 milioane de euro, inregistrand o crestere cu 110% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Autoturismele detin 44% din portofoliul societatii, la egalitate cu vehiculele comerciale usoare si grele, in timp ce echipamentele cumuleaza 6% din valoarea contractelor, leasingul imobiliar - 3,5% si motocicletele - 2,5%.
Societatea a incheiat la opt luni 503 contracte de leasing cu aprobare rapida pentru persoane juridice si fizice de la lansarea produsului in octombrie 2005. In perioada ianuarie-august, produsul denumit leasing instant a reprezentat circa 8,5% din totalul finantarilor companiei. Contractele de leasing pentru persoane fizice reprezinta 2% din totalul finantarilor realizate de companie din luna aprilie, cand a fost lansat acest serviciu, pana in prezent, fiind in valoare de 1,6 milioane de euro. Societatea a extins leasing-ul "instant" catre segmentul persoanelor fizice, acestea avand posibilitatea de a primi raspuns imediat la cererea lor de finantare online pentru autoturisme si motociclete.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO