Companii

Roxana Mircea, REI Finance Advisors: Vedem un apetit foarte mare al fabricilor pentru a accesa fondurile pentru producţia proprie de energie

Roxana Mircea, partener în cadrul REI Finance Advisors: Trebuie să comunicăm din timp mediului de afaceri pentru a fi toţi prăgătiţi.

Roxana Mircea, partener în cadrul REI Finance Advisors: Trebuie să comunicăm din timp mediului de afaceri pentru a fi toţi prăgătiţi.

Autor: Roxana Petrescu

15.03.2022, 11:00 285

Scumpirea fără precedent a energiei a determinat un val de interes fără precedent al companiilor pentru proiecte de producere a energiei electrice, consultanţii pe fonduri europene spunând că, fără dubiu, banii destinaţi acestor investiţii, circa 600 de milioane de euro, vor fi atraşi în totalitate.

Comunicarea dintre stat şi mediul de business este însă cheia pentru a debloca şi alte linii de finan­ţare, în contextul în care experienţa Româ­niei în atragerea fondurilor europene dă puţine motive de optimism. „Cele 600 de milioane de euro puse pe axa privind autoconsumul (finanţările se acordă pe Componenta C.6 Energie din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă - n. red.) se vor absorbi fără probleme. Nu am nicinun dubiu“, a spus Roxana Mircea, partener în cadrul REI Finance Advisors, companie de consultanţă pe zona de finanţări nerambursabile din fonduri structurale şi scheme de ajutor de stat, în cadrul ZF Power Summit 2022 (22-24 februarie). Apelurile pentru proiecte vor fi lansate în perioada 31 martie-30 aprilie, Roxana Mircea spunând că interesul firmelor pentru a obţine banii în vederea demarării unor proiecte proprii de producere a energiei electrice este mai mare ca niciodată. Principalul factor care a determinat acest val de interes fără precedent este explozia costurilor cu energia. „Vedem un apetit foarte mare al fabricilor de a accesa aceşti bani, mai ales în contextul creşterii facturilor.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO