Companii

Schonline trece pe productie si estimeaza afaceri de 22,5 mil. euro

14.01.2008, 17:27 107

Schonline Grup, importatorul si distribuitorul de profiluri din PVC detinut de doi oameni de afaceri turci, estimeaza pentru 2008 o cifra de afaceri de circa 22,5 milioane euro, in crestere cu 50%, pe fondul deschiderii primelor unitati de productie, conform Mediafax. Compania a inceput anul trecut un program de investitii in productie in valoare de 2,5 mil. euro in localitatea Sinesti din judetul Ialomita. Schonline estima pentru anul trecut o cifra de afaceri de 20 mil. euro, insa aceasta tinta nu a fost atinsa din cauza cresterii cotatiei euro fata de leu si a majorarii pretului barilului de petrol. Astfel, compania a consemnat o cifra de afaceri de circa 15 milioane de euro, in crestere cu 50% fata de nivelul inregistrat in anul precedent. Firma va incepe in acest an productia de profiluri din PVC, dupa ce va cumpara doua linii de extrudare si matrite, instalate intr-o hala situata in localitatea Sinesti. Constructia halei a fost finalizata anul trecut, iar utilajele si matritele vor fi instalate la jumatatea anului 2008. Dupa intrarea in functiune a unitatilor, productia proprie va acoperi 70% din totalul vanzarilor companiei de profiluri din PVC, restul fiind reprezentat de importuri. Firma intentioneaza sa construiasca, in aceeasi locatie, doua hale de productie a tamplariei din PVC, investitie estimata la 2,6 milioane de euro. Schonline Grup a functionat pana in 2004 ca subsidiara a grupului austriac Schonline, iar in prezent firma este detinuta de doi cetateni turci, Bunyamin Altindag si Halis Koc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO