Companii

SIF Transilvania a iesit din pluton la profituri pe primele sapte luni

24.08.2004, 00:00 22

SIF Transilvania sta cel mai bine printre societatile de investitii financiare din punct de vedere al profitului obtinut dupa primele sapte luni ale anului. Transilvania are un profit la sapte luni de 561 miliarde lei, ceea ce inseamna aproximativ 322 lei/actiune.
Profitul a fost mai ridicat cu peste 200 miliarde lei comparativ cu rezultatele celorlalte SIF. O contributie importanta la  realizarea profitului acestei societati l-a avut vanzarea de catreTransilvania in primul semestru al anului un pachet de peste 5% din actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia)  pentru care a incasat cel putin 550 miliarde lei.
Actiunile SIF nu stau in atentia investitorilor doar datorita speculatiilor privind o eventuala modificare a pragului de detinere, ci si datorita faptului ca aceste companii sunt unele din cele mai "bune" platitoare de dividende de pe piata de capital de la noi.
SIF Transilvania intentioneaza sa lichideze pana la sfarsitul anului intreaga participatie de la Rompetrol Rafinare si va face demersuri pentru valorificarea titlurilor de la alte doua companii.
Castigul SIF Transilvania dupa sapte luni este mai ridicat decat tot profitul inregistrat pe parcursul anului trecut. Fata de rezultatul la sase luni, SIF Transilvania a mai adaugat la profit aproximativ 15 miliarde lei.
SIF Transilvania are si cea mai ridicata valoare a activului net unitar, de 11.437 lei/actiune, reprezentantii societatii declarand anterior ca se asteapta pentru sfarsitul acestui an la o  majorare a activului net  pina la 13.000 - 14.000 de lei/actiune.
Pe locul doi in ceea ce priveste profitul la sapte luni se afla SIF Oltenia, cu un castig de 331,7 miliarde lei, ceea ce inseamna aproximativ 571 lei/actiune. SIF Oltenia are cel mai ridicat activ net dintre SIF - uri, dar in conditiile in care numarul de actiuni emise este mai mare decat cel al SIF Transilvania, valoarea unitara a activului net este mai redusa decat in cazul Transilvania. Activul net unitar al Oltenia este de 11.265 lei/actiune. Actiunile SIF Oltenia au inregistrat de la inceputul anului cel mai mare avans dintre cele apartinand SIF - urilor, unul din factorii care au determinat acest lucru fiind acela ca o astfel de actiune se tranzactiona cu mult sub valoarea activului net unitar.
Profitul inregistrat de la inceputul anului de SIF Oltenia s-a datorat  intr-o buna parte vanzarii unui pachet de actiuni la societatea de depozitate a cerealelor Comcereal Alexandria. In ultimele luni, SIF Oltenia si-a vandut o serie de pachete detinute la societati care in general erau caracterizate printr-o lichiditate redusa, un exemplu fiind cel al actiunilor Athenee Palace, reprezentantii SIF Oltenia spunand ca aceasta va fi strategia companiei in continuare, de a iesi de pe actiunile cu lichiditate scazuta si a se concentra pe cele cu o lichiditate ridicata. Comparativ cu profitul la sase luni, rezultatul SIF Oltenia a crescut cu aproximativ 20 miliarde lei.
SIF Moldova a raportat dupa sapte luni un profit de 290,3 miliarde lei, echivalent cu 559 lei/actiune, aceasta companie  inregistrand in contabilitate o parte din dividendele cuvenite chiar daca nu le incasase  la momentul inregistrarii. In afara de dividende, SIF Moldova obtine dividende importante din dobanzi, avand peste 50 milioane dolari plasate in titluri de stat, obligatiuni si depozite bancare. Activul net unitar al SIF Moldova este de 8.637 lei/actiune. In luna iulie, SIF Moldova a mai adaugat la profitul net 18 miliarde lei.
Muntenia a fost singura societate de investitii financiare la care profitul a fost mai scazut in luna iulie comparativ cu rezulattul la sase luni. Astfel, profitul Muntenia s-a diminuat cu 6 miliarde lei, atingand 134 miliarde lei, sau 166 lei/actiune. Valoarea activului net unitar al SIF Muntenia este de 5.705 lei/actiune, aceste actiuni fiind singurele din grupul SIF - urilor care se tranzactioneaza la Bursa la un pret superior activului net unitar.
SIF Banat - Crisana a obtinut un profit de 177 miliarde lei, ori 33 lei/actiune. Aceasta companie se afla pe primul loc in ceea ce priveste numarul de societati la care detine actiuni. Banat - Crisana detine participatii la 321 societati cotate si la 231 necotate. Profitul companiei a crescut cu circa 18 miliarde lei fata de rezultatul semestrial.
In general, SIF - urile inregistreaza cea mai mare parte a profitului in primele sase luni ale anului, al doilea semestru fiind mai slab din acest punct de vedere.
catalin.ciocan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO