Companii

Skanska a închiriat anul trecut 170.000 mp de birouri în Europa Centrală şi de Est

Skanska a închiriat anul trecut 170.000 mp de birouri...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

01.03.2017, 16:29 108

Dezvoltatorul imobiliar suedez Skanska a închiriat anul trecut aproximativ 170.000 de metri pătraţi închiriabili de spaţii de birouri în zece pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est, ceea ce se traduce în cel mai bun rezultat de până acum la nivel de grup în ceea ce priveşte tranzacţiile de închiriere de birouri.

„Acesta (2016 – n. red.) a fost cel mai bun an pentru Skanska Ungaria care a vândut proiectul Nordic Light şi a înregistrat o activitate de leasing record, într-o piaţă în creştere. De asemenea, am achiziţionat suprafeţe importante de teren pentru viitoare investiţii. Aproximativ 200.000 mp sunt în construcţie, iar alte proiecte sunt stabilite să înceapă în cursul acestui an. Un alt demers important a fost să înfiinţăm propriul nostru fond de investiţii în Polonia. CEE este o regiune propice pentru investiţii, cu un potenţial fantastic de creştere, iar România, care a înregistrat o creştere a PIB-ului de 5%, confirmă acest trend ascendent al regiunii”, spune Katarzyna Zawodna, preşedinte Skanska CDE (Commercial Development Europe).

Piaţa de birouri din Bucureşti a avut cea mai mare rată de expansiune din ultimii şapte ani, spaţiile de birouri noi livrate în Capitală în 2016 având o suprafaţă totală de 294.000 mp, conform estimărilor companiei de consultanţă imobiliară CBRE, citate de reprezentanţii Skanska.

„Anul 2016 a fost pentru noi un an extrem de important atât din perspectivă de business, cât şi din cea a consolidării echipei. Clădirea C din cadrul Green Court Bucharest, proiect dezvoltat de Skanska în România, a fost finalizat în iunie 2016, având în prezent o rată de ocupare de 71%. În decembrie 2016 am demarat lucrările de construcţie pentru prima clădire a complexului Campus 6, al doilea proiect, dezvoltat într-o zonă nouă, cea de centru-vest a Capitalei. Ne aşteptăm ca şi acesta să fie primit cu cel puţin acelaşi entuziasm de care s-a bucurat Green Court Bucharest”, spune Aurelia Luca, country director Skanska Property România.

În 2016, Skanska a vândut trei clădiri (două clădiri de birouri şi un hotel) în valoare de 211 mil. euro şi a atras noi jucători pe pieţele unde compania activează.

Anul trecut, compania a început cinci noi proiecte în patru ţări, cu o suprafaţă totală de 88.000 de metri pătraţi închiriabili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24