Companii

Smithfield anunta noi investitii de 600 mil. euro

11.07.2006, 20:04 26

Gigantul american din industria alimentara Smithfield Foods, Inc. a investit pana in prezent 30 de milioane de euro pentru retehnologizarea combinatului de procesare a carnii din Timisoara.
"Pana la finele anului, primele sectii ale acestui combinat vor deveni functionale. In cadrul proiectului, compania va construi si o uzina de tratare a apelor reziduale si o unitate de distrugere a deseurilor", a declarat Mircea - Ioan Cotosman, corporate affaires director Smithfield Romania.
Combinatul de procesare de la Timisoara are 75.000 de metri patrati. "Pana in 2011 vom avea 1.800 de angajati. Combinatul va procesa 16.000 de porci pe zi, adica 4 milioane de porci pe an", a mai spus Cotosman. In paralel cu proiectele destinate modernizarii combinatului, grupul american deruleaza programe de investitii in ferme, incepute cu modernizarea vechilor ferme care au apartinut Comtim.
"Divizia noastra de ferme are in prezent 989 de angajati. Pana in 2011 estimam ca numarul angajatilor sa ajunga la 1.700", a mai spus Cotosman. In prezent, divizia detine 15 ferme populate cu 35.000 de scroafe care produc 500.000 de porci anual. "Pe acest segment, obiectivul de dezvoltare stabileste atingerea unui efectiv de 200.000 de scroafe", explica Mircea - Ioan Cotosman.
Pana in prezent, investitiile Smithfield Foods, Inc. in Romania depasesc 250 de milioane de dolari (205 mil. euro), incluzand si achizitiile. In doi ani de prezenta pe piata romaneasca, Smithfield Foods, Inc a incheiat doua achizitii majore - Agrotorvis (astazi Smithfield Procesare) si Comtim Grup - si a cumparat o participatie de 50% atat in Agroalim Distribution, cat si la Frigorifer Tulcea.
Reprezentantii Smithfiled au anuntat ca in momentul in care operatiunile lor in Romania vor atinge potentialul maxim, investitia totala va depasi 850 de milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO