Companii

Telefonia fixa din Est sufera inca de boala monopolului

25.08.2000, 00:00 16



Aparitia competitiei pe piata de telefonie fixa din Centrul si Estul Europei este stopata de slabele progrese pe care autoritatile guvernamentale din Romania, Polonia, Cehia, Ungaria, Estonia, Letonia, Bulgaria, Lituania, Turcia, Ucraina, Rusia si Slovenia le inregistreaza in stabilirea unor organisme independente care sa se ocupe de reglementarea in domeniul respectiv, se arata in raportul companiei de cercetare a pietei Analysys.

Analistii companiei britanice argumenteaza acuzatiile aduse guvernelor din tarile enumerate prin faptul ca beneficiile care ar fi trebuit sa fie obtinute prin liberalizarea pietelor de telefonie fixa :investitii in dezvoltarea retelelor si reducerea tarifelor, nu sunt inca evidente mai ales datorita absentei unei institutii de reglementare care sa sustina drepturile abonatilor.

"Organismele de reglementare cu o putere absoluta intr-un domeniu sau altul detin un rol esential in mentinerea unei competitii transparente", a declarat Michael Denmead de la Analysys.

Denmead considera ca scurtarea birocratiei din domeniul telefoniei fixe va produce majorarea serviciilor oferite populatiei va simplica acordarea licentelor al selectiei investitorilor strategici si va dubla accesul la reteaua de telefonie.

"Este foarte clar ca tarile din zona balcanica trebuie sa invete cat mai repede din experienta celorlalte tari din Europa ca beneficiile rezulta din competitia de pe piata si nu doar din intrarea unor companii. De aceste avantaje trebuie sa profite in primul rand abonatii si economia pe ansamble", a adaugat Denmead.

Analistii companiei britanice spun ca majoritatea guvernelor din Centrul si Estul Europei s-au axat mai mult pe privatizarea operatorilor nationali de telefonie fixa decat pe aparitia competitiei pe piata. "Asta in primul rand pentru ca autoritatile respective aveau nevoie de bani ca de aer".

Laura Hobbs de la Analysys ofera aici cazul Romaniei despre care spune ca s-a preocupat mai mult sa obtina pretul dorit pentru privatizarea Romtelecom decat sa pregateasca piata de telefonie fixa pentru o competitie cat mai stransa. "Romania a privatizat monopolul prin monopol", spune Hobbs.

Oricum, se pare ca in momentul de fata toate tarile din zona balcanica sunt obligate sa gaseasca solutii cat mai rapide pentru instaurarea unei transparente a telefoniei fixe. asta pentru ca majoritatea doresc aderarea la Uniunea Europeana sau pentru ca Organizatia Mondiala a Comertului face presiuni puternice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels