Companii

Transportatorul Moorhouse Logistics şi-a majorat vânzările cu 41% în primul semestru

Transportatorul Moorhouse Logistics şi-a majorat...

Autor: Corina Mirea

17.08.2015, 00:00 1224

Veniturile companiei Moorhouse Logistics, cu activităţi în principal în domeniul transporturilor, a avut încasări mai mari cu 41% în primul semestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a lui 2014, ajungând ca în şase luni să câştige 33 de milioane de lei, potrivit informaţiilor transmise de companie printr-un chestionar completat pentru ZF.

„Creşterea a fost generată de diversificarea activităţilor, de creşterea echipei de vânzări şi de consolidarea poziţiei în piaţă”, spune Alexandru Plinga, directorul general al companiei.

Moorhouse Logistics a fost înfiinţată în anul 2010 şi în prezent furnizează servicii de transport maritim, rutier şi aerian, dar activează şi pe piaţa de curierat şi de logistică şi distribuţie.

Anul trecut, compania a avut vânzări totale de peste 50 de milioane de lei şi un număr mediu de zece angajaţi. În primele şase luni ale acestui an, Moorhouse a angajat trei persoane, în zona de vânzări şi în cea de operaţiuni.

“Estimăm o creştere a vânzărilor de 15%- 20% pentru al doilea semestru al acestui an”, susţine Alexandru Plinga.

Cifra de afaceri a Moorhouse Logistics a crescut de cinci ori din 2011, primul an efectiv de activitate, şi până la finalul anului trecut, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Piaţa transporturilor de mărfuri este estimată în prezent la peste 7 miliarde de euro. Aceasta a fost una dintre sectoarele care au generat creştere economică, cel puţin în primele cinci luni ale acestui an, serviciile de transport având o creştere de peste 12%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO