♦ Grupul Agricola din Bacău a avut o cifră de afaceri de 161 mil. euro în 2019.
Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari jucători din industria cărnii din România, spune că cea mai mare temere în pandemie a fost şi încă este apariţia un focar de infectare pe verigile fluxurilor de producţie – vânzare. O astfel de situaţie ar duce la daune majore, motiv pentru care compania a luat o serie de măsuri de protecţie.
„Îngrijorare; teamă; speranţă; optimism; încredere. Sunt stări prin care am convingerea că au trecut majoritatea oamenilor, întreprinzătorilor - în special cei conştienţi că menirea lor este să găsească în orice situaţie soluţii, direcţii, resursele necesare pentru a continua“, spune el.
Oamenii de ştiinţă, la fel antreprenorii, ştiu că flexibilitatea şi adaptabilitatea sunt căi de a duce lucrurile mai departe. Acestea au fost cuvintele cheie în business în 2020 şi continuă să fie la fel de importante şi în acest an.