Companii

Un fost executiv din Siemens si alti cinci manageri din constructii intra pe consultanta in restructurare

Un fost executiv din Siemens si alti cinci manageri din constructii intra pe consultanta in restructurare

Mircea Dascalu, managing partner al Sequoia International: In Romania se face rar diferenta intre seful de santier, care se ocupa strict de administrarea proiectului, si managerul de proiect, care calculeaza riscurile constructiei.

19.06.2009, 00:00 1287

Mircea Dascalu, fostul executiv manager al diviziei Siemens Building Technologies din Elvetia, impreuna cu cinci experti in constructii si arhitectura au format compania Sequoia International Management Partners care va oferi servicii de dezvoltare si consultanta pentru investitorii ce vor sa investeasca pe piata imobiliara, precum si servicii de restructurare a unor companii de constructii.

"Cred ca acum este cel mai bun moment pentru a incepe un astfel de business pentru ca in criza nevoia de restructurare este mult mai ridicata. Se va face diferentierea intre intreprinzatori, care credeau ca pot deveni peste noapte investitori in piata imobiliara, si antreprenori, cei care rezista chiar si in cazul unei recesiuni", afirma Dascalu, managing partner al Sequoia International Management Partners. Ceilalti cinci parteneri ai companiei sunt Dan Tapu, vicepresedintele Tungal Metrou - cel care a initiat acest proiect, Stelian Craciun, directorul tehnic al Tungal Metrou, Gabriel Ristoiu (inginer specialist in drumuri al Holcim Romania), Dinel Saizu (directorul general al hotelului Phoenicia) si arhitectul Bogdan Teodorescu. 
 
Zece ani in Siemens
Dascalu, 40 de ani, a plecat in Germania in 1990, dupa ce a studiat timp de doi ani la Facultatea de Automatica din Bucuresti, si a studiat Ingineria Manageriala la Universitatea Tehnica din Damstadt. Ulterior a urmat cursurile unui EMBA la Kellogg University din Chicago. In anii '90 s-a ocupat de consultanta pentru intreprinderi mici si mijlocii din Germania care cautau sa penetreze piata est-europeana, in special Bulgaria si Romania, iar intre 1996 si 2006 a lucrat in grupul Siemens, unde a ajuns executive manager la divizia Siemens Building Technologies din Elvetia.
Ulterior si-a format in Elvetia propria firma de consultanta, Dascalu Greenfield Management Consulting, care concepea strategii pentru companii germane si elvetiene care incep de la zero activitatea pe piata romaneasca, dar a acordat consultanta si pentru firmele romanesti care vor sa intre pe pietele unde se vorbeste germana.
"In Elvetia am invatat strategii de diferentiere intr-o piata saturata, insa m-am simtit incorsetat in pozitia de manager pe care o aveam si mi-am dat seama ca profilul meu se potriveste mult mai bine unui antreprenor. Probabil ca ar fi trebuit sa vin acum zece ani ca sa prind perioada de boom economic, dar am considerat ca nu eram pregatit", explica Dascalu.
Sequoia va oferi consultanta pentru dezvoltare doar pentru proiecte a caror investitie este mai mare de un milion de euro, urmand ca profitul sa apara chiar dupa contractarea primului proiect. "Piata imobiliara si de constructii trece acum printr-un moment de consolidare, ce-i drept fortata de criza, dar acum antreprenorii sunt mai constienti ca au nevoie de experti pentru ca a restructura businessul sau pentru a adapta proiectele la conditiile actuale de piata", explica Dascalu.
 
Departe de modelele din Vest
"Pe piata locala nu exista o cultura a consultantei in constructii asa cum este in statele dezvoltate, pentru ca majoritatea antreprenorilor sunt orgoliosi si nu accepta sfaturi pentru managementul companiilor pe care le conduc. Noi practic vom propune dezvoltarea unor proiecte cu costuri mai mici, utilizarea de tehnologii noi si consultanta pentru managementul riscului", afirma si Dan Tapu, unul dintre partenerii Sequoia.
Sequoia a devenit activa recent si va oferi servicii de consultanta, interim management (servicii de restructurare), dezvoltare, design, servicii de mentenanta si operare pentru santiere. "In Romania se face rar diferenta intre seful de santier, care se ocupa strict de administrarea proiectului, si managerul de proiect, care calculeaza riscurile constructiei", conchide managerul Sequoia.
Principalul competitor pe acest segment de piata va fi compania Teg Ron Consulting, detinuta de Stefan Gheorghiu, fostul director general al subsidiarei locale a fondului de investitii austriac Europolis.
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO