Companii

Valmar, Porsche: Anul viitor putem sarbatori daca vanzarile de masini ajung la 250.000 de unitati

17.11.2008, 19:10 21

"Marjele operationale scad in conditiile in care se pastreaza blocurile de costuri pentru personal. Punctul intai de costuri vine din reclama si punctul doi din personal, iar aici vorbim nu numai de angajatul in sine, ci inclusiv biroul, energia electrica consumata, masina de serviciu, benzina, calculatorul si telefonul. Aici suntem datori sa asiguram dealerului o viata daca nu cu castiguri mari, cum nu se mai poate si nu s-a putut niciodata, macar sa-i asiguram stabilitate financiara", a subliniat Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania si vicepresedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

Importatorul Porsche Romania are in prezent 208 angajati, in timp ce intreaga retea care comercializeaza marcile importate de Porsche Romania (96 de dealeri) numara aproape 10.000 de angajati.
La nivelul lunii octombrie numarul autoturismelor inmatriculate a scazut cu 10% in comparatie cu aceeasi perioada din anul anterior, fapt ce a determinat majoritatea dealerilor si importatorilor sa ofere discounturi pentru modelele comercializate, ceea ce afecteaza profitul companiei, in conditiile in care volumul cheltuielilor este mentinut la acelasi nivel.
Potrivit oficialului Porsche Romania, in 2008 piata autoturismelor va scadea cu peste 12%, la 275.000 de masini, fata de 315.000 in 2009.
"Daca anul acesta piata va ajunge undeva la 275.000 de autoturisme, la anul putem sarbatori daca ajunge la 250.000, chiar daca va fi programul "Rabla". Acestea sunt estimarile in contexul actual. Este posibil ca peste o luna situatia sa se schimbe", a declarat Valmar.
Nivelul de 250.000 de masini noi vandute anual a fost atins in 2006, dupa rate de crestere de doua cifre anual, care s-au pastrat si anul trecut, dar care insa nu vor mai exista in acest an.
In contextul actual, vor exista si concesionari care vor avea probleme de lichiditati, nivelul vanzarilor fiind sub cel estimat in momentul realizarii investitiei.
"Vor fi dealeri auto care vor da faliment in 2009, in special cei care au deschis in 2007 si 2008. Aceste locatii vor fi achizitionate de cei care vor avea lichiditati. Businessul din industria auto nu are cum sa dispara. Trebuie sa te pozitionezi astfel incat sa-l duci cat mai bine. Unul dintre argumentele determinante va fi reteaua de distributie. Chiar si in situatii de faliment se va gasi un cumparator pentru dealershipul respectiv, insa concesiunile nu se vor mai evalua la aceleasi preturi", a spus Brent Valmar, care a subliniat ca primul cumparator pentru concesiunea falimentara va fi un coleg din aceeasi retea sau organizatie. Argumentul principal este ca acesta va cunoaste businessul si toate dealershipurile sunt "personalizate" pentru fiecare marca.
"Cele mai multe investitii s-au realizat cu finantare de la banca, cu conditii asa cum erau de la bancile comerciale. Pe de alta parte, toate planurile de business care s-au facut s-au facut cu asumarea unei cresteri continue minime de 10% in fiecare an. Banca s-a orientat dupa ce declarau toti - cresteri de peste 20-30% si cand auzeau ca targetul este de numai 10% pe an, considerau ca sunt pe partea sigura. In Germania spre exemplu un dealer care castiga 1-2% este un dealer bun. Dar acestia castiga in special din service", a spus vicepresedintele APIA.
La nivelul lunii octombrie vanzarile de autoturisme au scazut cu pana la 30%, potrivit Automobile Dacia, care citeaza datele preliminare ale APIA, neconfirmate insa de Asociatie.
"Vanzarile nu vor mai merge la fel de bine pentru toate marcile. Cu cat o marca este mai puternica, cu atat vanzarile se desfasoara mai bine intr-o perioada mai dificila. Dar chiar si o marca mai puternica are in paleta sa modele care nu performeaza la fel de bine", a subliniat Valmar.
Masinile de clasa mica au inregistrat una dintre cele mai puternice scaderi la nivelul primelor noua luni, de peste 13%, la aproape 47.700 de unitati.
"Acum cei care sufera cel mai mult sunt cei din clasa mica. Acolo piramida are o baza foarte larga si daca acesti oameni nu mai pot obtine finantare si nu mai au bani, nu mai pot cumpara masini. Afectate sunt in primul rand marcile fara o imagine puternica si masinile mici. Se poate vedea ca cine este dependent de o paleta mica de modele sufera cel mai tare. Cea mai grava urmare este ca Dacia a trebuit sa-si inchida portile", a spus Valmar.
Una dintre masurile propuse pentru solutionarea crizei actuale de pe piata auto locala a fost atat eliminarea taxei de poluare, sau suspendarea temporara a acesteia pentru masinile noi.
"Taxa de poluare nu va putea fi eliminata, cel putin nu asa cum s-a propus. In primul rand intra in contradictie cu ce a spus Comisia Europeana. Toata lumea este "incalzita" la maximum de scenariile de guvernare, si toate chestiunile legate de alegeri. Politicienii si guvernantii va trebui sa se linisteasca la un moment dat si sa ne asezam la o masa pentru a gasi solutii acceptabile pentru toata lumea", a subliniat Brent Valmar.
Pentru a sustine piata autovehiculelor noi APIA are in curs de elaborare un proiect care prevede eliminarea restrictiilor privind numarul de distribuitori si marci din programul de innoire a parcului auto si demararea acestuia in primele luni ale anului viitor.
"Primul trimestru dintr-un an cu alegeri a fost intotdeauna slab. Acum conjunctura este foarte slaba. Exista recesiunea, exista problema creditelor, leul se devalorizeaza, cursul valutar oscileaza mult. Mai exista si populismul acesta cu maririle de salarii, care daca au loc cadem in nas cu o viteza ingrozitoare", a subliniat Valmar.
Dezvoltarea infrastructurii tarii trebuie sa reprezinte una dintre prioritati, in conditiile in care aceasta ar rezolva si problema muncitorilor care au revenit in tara, datorita crizei finaniare din Europa de Vest.
"Dezvoltarea infrastructurii, care poate insemna cresterea locurilor de munca, trebuie sustinuta. Se stie de ce Mercedes-Benz a ales Ungaria in detrimentul Romaniei - au strazi, au infrastructura, primarul din localitatea respectiva a facut imediat rost de terenul necesar. O infrastructura corecta iti permite si o constructie de pret corect. Chiar daca exista kilometri in plus, o infrastructura bine pusa la punct rezolva problema", a spus Brent Valmar.
Porsche Romania nu va depasi anul acesta pragul de 60.000 de autovehicule estimat initial, iar rata de crestere a vanzarilor va fi net inferioara celei de anul trecut, potrivit directorului general al companiei.
 
Porsche castiga contractul de 30 mil. euro cu Posta
 
Porsche Mobility, divizia de leasing operational a grupului Porsche, a castigat licitatia organizata de Compania Nationala Posta Romana (CNPR) pentru furnizarea in leasing a 727 de autovehicule, valoarea estimata a contractului fiind de 108,8 milioane de lei (30 mil. euro), potrivit informatiilor CNPR. La inceputul lunii octombrie, Posta Romana a anuntat ca pentru aceasta licitatie au depus oferte societatile Porsche Mobility si Unicredit Leasing Fleet Management. "In prezent, Posta Romana se afla in etapa de negociere a contractului, inclusiv valoarea totala", potrivit CNPR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO