Companii

Vanzari de 8 mil. euro pentru dealerul BMW din Pitesti

30.11.2008, 16:03 55

Motor AG, cel de-al 15-lea dealer BMW de pe piata locala inaugurat ieri, estimeaza pentru anul viitor afaceri cuprinse intre 6,5 si 8 mil. euro, valoare aferenta unui volum de 150 de masini vandute, potrivit lui Adrian Prodanel, directorul general al companiei.
"Valoarea totala a investitiei in noul dealer s-a ridicat la 5 milioane de euro, suma care acopera atat terenul cu o suprafata de 12.800 mp, cat si constructia complexului. Pentru anul viitor estimam afaceri de 6,5-8 mil. euro, dintre care 25% vor reprezenta activitatea de service si aftersales, pondere care va ajunge la peste 50% dupa 2010", a mai spus Prodanel, care a subliniat ca valoarea investitiei va fi amortizata in sapte ani.
Alaturi de investitia in constructie, compania a mai investit 2,5 mil. euro in echipamente, scolarizarea echipei de vanzari si service, precum si in stocul initial. Terenul pe care este amplasat noul dealer a fost achizitionat de catre companie in urma cu doi ani, in timp ce constructia efectiva a complexului a fost demarata acum un an si jumatate. In momentul lansarii stocul noului dealer este de 55 de masini, acesta urmand sa ajunga in viitor la 25-35 de unitati. Potrivit estimarilor companiei, vanzarile vor urca pana la 200 de unitati in 2010 si 350 de masini in 2012. "Judetul Arges este conform statisticilor APIA a doua piata din provincie dupa Constanta. In plus, ne adresam atat clientilor din judetul Arges, cat si din Valcea, Olt si de ce nu Bucuresti", a subliniat directorul general al companiei. Potrivit lui Adrian Prodanel, in judetele Arges, Valcea si Olt sunt inmatriculate peste 1.000 de automobile BMW cu o vechime mai mica de trei ani si peste 2.500 cu o varsta de peste trei ani.
Pana in momentul lansarii, dealerul a inregistrat 35 de comenzi, primite intr-un interval de sase saptamani, pana la finele anului compania urmand a livra 15 automobile. Cel mai bine vandute modele in cadrul noului dealer au fost SUV-urile X5 si X6, precum si noua limuzina Seria 7, pentru care s-au inregistrat patru comenzi. Pretul mediu al masinilor comandate a fost de 55.000 de euro fara TVA, cel mai scump model comandat este o limuzina 750iL, cu un pret de 104.500 de euro.
Motor AG este cel de-al doilea dealer BMW de pe piata locala independent de Automobile Bavaria, companie care pana in vara anului trecut a detinut pozitia de importator oficial al marcii germane pe piata locala, activitatea fiind preluata de divizia locala a BMW Group.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels