Companii

Velciu vrea 15% din actiunile Electrotel

04.08.2004, 00:00 173

Vasile Velciu, presedintele societatii de brokeraj Unicapital Bucuresti, a lansat o oferta publica pentru achizitionarea a 15% din actiunile producatorului de echipamente electrice Electrotel Alexandria.
Pretul oferit este de 27.500 lei/actiune, ceea ce evalueaza pachetul de actiuni respectiv la 3,6 miliarde lei (88.000 euro).
"Noi avem deja o participatie de 4,6% (pachetul detinut de Unicapital- n.red) in cadrul Electrotel si urmarim obtinerea unui loc in consiliul de administratie, odata cu achizitionarea  unui alt pachet de actiuni prin intermediul acestei oferte si in situatia in care ni se mai alatura si alti actionari. Vrem sa stim ce se intampla efectiv in aceasta companie si nu o sa stim pana nu facem parte din consiliul de administratie", a declarat Velciu. "Ca sa ma exprim cat mai exact, vreau sa ne protejam interesul in cadrul acestei companii", a adaugat Velciu.
Potrivit lui Velciu, deja o serie de actionari s-au aratat dispusi sa-si vanda actiunile detinute la Electrotel. Oferta urmeaza a se incheia pe data de 19 august.
Electrotel a incheiat anul trecut cu o pierdere contabila de peste 18 miliarde lei, cifra de afaceri realizata de companie fiind de 183 miliarde lei, potrivit unui raport transmis pe RASDAQ. Compania nu a distribuit dividende in ultimii patru ani.
Ultima tranzactie cu actiunile Electrotel s-a perfectat la pretul de 17.500 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei, la aceste pret, fiind de 373.000 euro. Electrotel are un capital social de 21,8 miliarde lei, valoarea nominala a unei actiuni fiind de 25.000 lei.
Actionarul majoritar al companiei este compania germana Moeller GmbH cu o participatie de 72,6%, alte pachete mai mari de actiuni fiind detinute de Fideskapital si Broadhurst, care controleaza 5,6%, respectiv 3,8% din actiuni. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO