Companii

Zborurile charter au fost comasate. In loc de trei avioane, zboara doar unul

Zborurile charter au fost comasate. In loc de trei avioane, zboara doar unul

Turistii se ingramadesc in aeroporturi pentru a "prinde" una dintre cursele charter catre o destinatie de vacanta

12.08.2009, 18:29 48

Mircea Vladu, proprietarul companiei de turism Prestige Tours, cu afaceri de 5,2 milioane de euro in primul semestru, spune ca agentiile de turism incep campanii comune pentru a eficientiza zborurile charter si ca in loc sa zboare vara aceasta trei avioane spre o destinatie de vacanta zboara doar unul, insa la un grad de ocupare mult mai mare.

"In conditiile in care oferta de locuri in zborurile charter catre destinatii precum Grecia, Turcia sau Spania este cu 35% mai mare anul acesta fata de anul trecut, pe fondul crizei, am fost nevoiti sa comasam turistii intr-un singur avion, in loc sa operam cu trei avioane goale", a declarat Mircea Vladu, care conduce Prestige Tours, ce ofera 800 de locuri saptamanal in avioane charter si care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 8 milioane de euro. El explica faptul ca nu a scazut numarul de turisti, ci doar ca numarul existent in avioane anul acesta este mult mai mare decat cererea de pe piata.

Un efect al acestor comasari, dar si al anularii de curse charter pe piata din Capitala a fost operarea a 40 de avioane charter saptamanal in total pe destinatia Antalya, in loc de 80 de avioane, dupa cum apreciaza acesta. Un alt exemplu este cel al destinatiei Palma de Mallorca, pe care a ramas doar un singur zbor charter pe saptamana, in loc de cinci, arata datele din piata furnizate de Vladu.

"Sunt si destinatii externe care au disparut complet, cum ar fi Coasta de Azur."

Aproape 40-50% din banii agentiei Prestige Tours sunt adusi de pachetele de vacanta vandute in strainatate. Vanzarea de bilete de avion, care a generat scaderi in afacerile celor mai mari agentii de pe piata de profil (Eximtur, Aerotravel Lufthansa City), care erau concentrate foarte mult pe aceste segment, reprezinta doar 10% din afacerea companiei Prestige Tours.

"Profitul nostru a crescut de aproape sapte ori in primele sase luni anul acesta fata de aceeasi perioada a anului trecut. Avem 770.000 de lei (183.000 de euro - n.red.) fata de 118.000 lei (28.000 de euro - n.red.) in semestrul unu anul trecut. Aceasta crestere este explicata printr-o serie de evenimente pe care am avut ocazia sa le organizam pentru clientii nostri companii", precizeaza el.

Activitatea de incoming (aducere turisti straini) si de evenimente a generat 40% din incasarile agentiei. De la inceputul anului, Prestige Tours a oferit circuite culturale in toata tara si excursii pentru turistii care veneau pe vase de croaziera pe Dunare.

"Au fost multi turisti americani care au venit in tara pe nave de croaziera. Nu as putea sa dau o cifra, insa probabil ca in 2010 nu vor mai veni asa multi, dat fiind faptul ca aceste pachete se cumpara cu unu sau doi ani inainte, iar anul acesta fiind unul de criza, probabil ca va aduce o scadere."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO