Constructii & Imobiliare

Antreprenor din construcţii: Trebuie să investim în oameni, în studenţi, în elite. Cu actualul sistem ne prăbuşim

Dan Mircescu, proprietar al Final Distribution: În zonele de decizie, avem nevoie de tehnocraţi, de oameni care să nu fie înregimentaţi politic. Câtă vreme deciziile se iau la nivel politic, nu avem nicio şansă, iar cel mai bun exemplu este programul „manager privat la stat“

Dan Mircescu, proprietar al Final Distribution: În zonele de decizie, avem nevoie de tehnocraţi, de oameni care să nu fie înregimentaţi politic. Câtă vreme deciziile se iau la nivel politic, nu avem nicio şansă, iar cel mai bun exemplu este programul „manager privat la stat“

Autor: Andreea Neferu

07.11.2014, 00:04 807

Dan Mircescu, omul de afaceri care con­trolează producătorul şi importatorul de sisteme pentru acoperiş Final Distribution, cu afaceri anuale de peste 5 mil. euro, spune că un prim pas în asigurarea unei creşteri economice anuale de 5% este reformarea clasei politice.

„În zonele de decizie, avem nevoie de tehno­craţi, de oameni care să nu fie înregimentaţi politic. Câtă vreme deciziile se iau la nivel politic, nu avem nicio şansă, iar cel mai bun exemplu este programul «manager privat la stat», care a fost un eşec, pentru că executivilor re­cru­taţi privat nu li s-a permis să ia decizii fără imix­tiunea me­diului politic“, afirmă Mir­cescu. El adaugă că odată cu schimbarea gu­vernelor, în Ro­mânia se modifică şi tot aparatul de stat, „de la ministru la portar şi nu e normal să se întâmple aşa ceva“.

În opinia sa, alte elemente-cheie ce ar putea stimula un avans al PIB-ului de 5% anual sunt investiţiile în construcţii, atât în infrastructură, cât şi în zona rezidenţială.

De atfel, piaţa construcţiilor, un sector de circa 9-10 miliarde de euro anual şi care ar fi trebuit să imprime pe timp de criză o creştere economiei româneşti, a ajuns să aibă o contribuţie în PIB de doar 7,9% anul trecut, în condiţiile în care în perioada de boom avea o pondere de 11% în PIB şi contribuia cu o treime din creşterea economică din acea vreme, de peste 7%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Mai mult, sectorul de profil şi-a continuat declinul şi anul acesta, lucrările de construcţii scăzând cu 11,9% în primele opt luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal din cauza reducerii cheltuielilor publice cu investiţiile.

 

De asemenea, Mircescu afirmă că pe termen lung România trebuie să investească în învăţământ. „Trebuie să investim în oameni, în studenţi, în elite. Cu actualul sistem ne prăbuşim. În mai multe industrii există o lipsă de personal calificat. Fără investiţii în educaţie şi cercetare nu avem nicio şansă să ajungem la creşteri economice de 5%“, mai spune antre­prenorul român.

Final Distribution, companie care produce ţiglă metalică, jgheaburi şi burlane la Băicoi, judeţul Prahova, a înregistrat anul trecut un rulaj de 5,2 milioane de euro.

Firma importă şi distribuie pe piaţa locală ţiglă metalică cu acoperire de piatră naturală Gerard şi membrane de protecţie pentru acoperiş şi fundaţii Delta.

De asemenea, începând din 2011 compania produce şi sisteme pluviale sub brandul Novatik în cadrul fabricii din localitatea Băicoi, care are o capacitate anuală de producţie de 3,5 milioane metri liniari pentru burlane şi un milion de metri liniari pentru jgheaburi. Din vara lui 2012, Final Distribution realizează în localitatea pra­hoveană şi ţiglă metalică, capacitatea de producţie a fabricii ridicându-se la circa un milion de metri pătraţi anual.

Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5%“, prin care mobilizează clasa de business autohtonă - antreprenori şi companii private - pentru a crea o platformă de relansare economică a României. La 25 de ani de la revoluţie, România nu-şi poate permite să rateze convergenţa cu Occidentul. Dacă vom rămâne în mlaştina unei creşteri economice mediocre sau chiar în recesiune, dacă degradarea va continua, viitorul României ca ţară este sub semnul întrebării.

Cu 7.000 de euro PIB per capita, faţă de 35.000 de euro PIB per capita mediu în vestul Europei, şi o creştere estimată astăzi la doar 2,2% pentru 2014 şi 2,4% pentru 2015, se pune tot mai mult problema dacă convergenţa României cu Occidentul se va realiza vreodată sau niciodată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO