Piaţa spaţiilor logistice din România înregistrează în 2020 un nivel record al cererii, volumul tranzacţionat urmând să depăşească pragul de 700.000 de metri pătraţi, pe fondul dezvoltării accelerate a comerţului online şi al poziţionării Bucureştiului drept hub logistic regional pentru o serie de retaileri internaţionali, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
În primele nouă luni ale anului, volumul tranzacţionat s-a ridicat la 581.000 de metri pătraţi, în creştere cu 94% faţă de perioada similară a anului precedent.
Bucureştiul a atras 65% din cerere, iar Timişoara aproape 13%, cele două pieţe fiind cele mai mari şi mai active poluri industriale şi logistice din România.
„Am observat o fluiditate şi o activitate extrem de dinamică a segmentului logistic în contextul în care existenţa stocurilor cât mai aproape de pieţele de desfacere şi livrările rapide către consumatorul final sunt cruciale în maximizarea vânzărilor. Strategia de extindere a retailerilor sau operatorilor online, respectiv consolidările companiilor din FMCG, logistică şi curierat au fost corelate cu cererea în creştere şi au rolul de a preîntâmpina potenţiale blocaje în canalele de distribuţie pe fondul limitărilor din ultimele 8 luni.”, a spus Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
Având în vedere cererea în creştere, dezvoltatorii au comtinuat să fie foarte activi şi au livrat depozite cu o suprafaţă totală de 356.000 de metri pătraţi în perioada ianuarie – septembrie, în creştere cu 27%.