Constructii & Imobiliare

Veşti bune pentru cine vrea o locuinţă: Programul ”Prima Casă 2018” a primit oficial undă verde de la Ministerul de Finanţe. Lista băncilor de unde veţi putea obţine credit

Veşti bune pentru cine vrea o locuinţă: Programul...

Autor: Ştefan Stan

23.02.2018, 12:13 22189

Programul Prima Casă 2018 a fost lansat oficial, după ce Ministerul Finanţelor a dat acordul pentru distribuirea plafonului de 2 miliarde de lei, potrivit unui anunţ al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Anul acesta s-au schimbat criteriile de alocare a plafonului total pentru bănci, pe baza unei noi  proceduri de evaluare a activităţii desfăşurate de finanţatori în anul 2017, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de fiecare finanţator în totalul garanţiilor acordate în cadrul programului în anul precedent

« De-a lungul celor zece ani de derulare, Programul Prima Casă a fost adaptat gradual la tendinţele pieţei şi la nevoile consumatorilor, dovedindu-se astfel unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale.Dintr-o perspectiva socială, Programul Prima Casă a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premize de stabilitate pentru tânăra generaţie. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat în cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză şi facilitării accesului la informaţii direct din site-ul instituţiei.” a declarat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.

Programul Prima Casă 2018 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare : Bancpost, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Unicredit Bank.

Noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenţiei statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, anunţată prin Strategia Programului Prima Casă 2017-2020, în contextul dezvoltării pieţei creditului ipotecar şi a creşterii accesului populaţiei la produsele standard ale băncilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO