Eveniment

Accident grav în Ilfov, un tren a lovit o autocisternă cu încărcătură de gaz lichefiat

Accident grav în Ilfov, un tren a lovit o autocisternă...

Autor: Monica Moanea

23.03.2016, 09:13 447

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti -Ilfov, accidentul s-a produs între o autocisternă cu încărcătură de gaz petrolier lichefiat (GPL) şi un tren în care se aflau o sută de persoane.

"Autocisterna se află la aproximativ cinci sute de metri distanţă de garnitura de tren, i-au fost decuplate bornele şi nu s-a produs un incendiu", a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, pentru MEDIAFAX.

Potrivit pompierilor, şoferul autocisternei primeşte îngrijiri medicale la faţa locului, iar echipele SMURD verifică starea de sănătate a pasagerilor care se aflau în tren.

"Intervin trei autospeciale de stingere, o maşină de descarcerea grea, patru echipaje SMURD, există un punct de comandă şi o autospecială pentru decontaminare" a mai spus Daniel Vasile.

"Traficul pe şoseaua de centură a Capitalei este oprit la kilometrul 25, în zona Tunari (între localităţile Căciulaţi şi Baloteşti), de asemenea din cauza accidentului este întreruptă şi circulaţia feroviară", a transmis Infotrafic.

Ulterior accidentului, Infotrafic a transmis că porţiunea de drum din zona Tunari (între localităţile Căciulaţi şi Baloteşti), unde traficul a fost restricţionat este drumul judeţean 200 B, acesta fiind în continuare blocat.

Potrivit ISU Bucureşti, şoferul autocisternei a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, iar mecanicul loconotivei şi o femeie pasager au fost duşi la Spitalul Elias pentru a primi îngrijiri medicale, starea acestora fiind stabilă.

"În urma impactului mecanicul trenului a fost rănit, fiind necesară intervenţia reprezentanţilor SMURD, iar locomotiva avariată. Cei aproximativ 100 de pasageri nu au fost în pericol, 8 dintre aceştia fiind deja transportaţi cu un microbuz către aeroport, iar restul preluaţi cu mijloace auto către Bucureşti. Trenul de călători îşi va relua circulaţia cu o altă locomotivă, după eliberarea gabaritului şi verificarea liniei de către reprezentanţii companiei", a informat, printr-un comunicat de presă, CFR.

Încărcătura de gpl din autocisternă a fost de aproximativ 3.000 de litri şi o macara a fost chemată pentru ridicarea ei. De asemenea, pompierii au anunţat că gazul va fi transvazat într-o altă cisternă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24