Eveniment

Alianţa PSD-ALDE a intrat în linie drepată: Ce îşi propune Coaliţia de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie

Alianţa PSD-ALDE a intrat în linie drepată: Ce îşi...

Autor: Liviu Dadacus

19.12.2016, 16:39 1263

PSD şi ALDE au semnat un protocol valabil pentru următorii patru ani sub titulatura ''Coaliţia de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie'', cele două fomaţiuni anunţând că vor merge împreună miercuri la consultările de la Palatul Cotroceni.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi co-preşedinţii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, au semnat luni la Palatul Parlamentului protocolul de constituire al ''Coaliţiei pentru Dezvoltare şi Democraţie''.

Protocolul prevede că PSD şi ALDE se angajează ca cele două partide să propună un candidat unic pentru funcţia de premier, desemnat de comun acord, şi să susţină prin vot în Parlamentul României un guvern de coaliţie condus de acesta, iar echipa guvernamentală să fie formată din miniştri desemnaţi ''proporţional''.

De asemenea, toate numirile politice din ministere, agenţii, aparatul de lucru al Guvernului vor fi făcute tot ''proporţional''.

PSD şi ALDE vor alcătui un ''program comun de guvernare'' prin armonizarea prevederilor din programele lor electorale, se mai arată în documentul semnat.

De asemenea, în protocol se prevede că grupurile parlamentare ale PSD şi ALDE din Senat şi Cameră Deputaţilor vor constitui o majoritate parlamentară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO